lebaraz
web-romania02_726x88

Român, patron de discotecă, arestat după ce a detonat patru bancomate în Germania

Radu Luchian, patronul unei discoteci din județul Suceava, a fost arestat în baza unui mandat european de arestare emis de autoritățile germane. El este acuzat de furt din bancomate și de autoturisme. Luchian este cercetat pentru că ar fi detonat patru bancomate pe teritoriul Germania, reușind să fure din interiorul lor suma totală de 500.000 de euro.

La data de 29 noiembrie 2017, la ora 13.45, în urma investigațiilor făcute de către Serviciul Investigații Criminale Suceava, a fost prins în zona locuinței urmăritul internațional Radu Luchian, în vârstă de 42 de ani, din Frătăuții Vechi. Pe numele acestuia autoritățile germane au emis o semnalare Schengen în baza unui mandat european de arestare pentru comiterea unor infracțiuni de furt din bancomate și de autoturisme. Radu Luchian a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava care a dispus reținerea pe o perioadă de 24 ore, urmând a fi prezentat în fața Curții de Apel Suceava. Persoana respectivă a fost introdusă în arestul IPJ Suceava.

În vara anului 2015, o echipă de procurori germani, împreună cu procurorii și polițiștii suceveni au făcut mai multe percheziții în municipiul Rădăuți și în comuna Frătăuții Vechi, din județul Suceava, într-un dosar privind destructurarea unor grupări infracționale care activează la nivel european. Anchetatorii au vizat descoperirea de bunuri provenite din infracțiunile comise la nivel european care ar putea fi folosite ca probe în demostrarea vinovăției inculpaților.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, împreună cu procurorii nemți și mai mulți polițiști suceveni au făcut șase percheziții la locuințele și societățile inculpaților Radu Luchian, de 42 de ani, din Frătăuții Vechi și Remus Buzic, de 38 de ani, din municipiul Rădăuți. Cei doi indivizi erau atunci arestați în Germania fiind acuzați că în perioada aprilie – septembrie 2014 au spart patru bancomate din orașele Volkingen și Scarkrucken, pe care în prealabil le-au aruncat în aer după ce introduceau în interiorul lor gaz inflamabil.

În urma perchezițiilor desfășurate în Rădăuți și Frătăuții Vechi au fost ridicate un BMW, un Mercedes, un cap de tir marca Mercedes și un utilaj pentru construcții, valoare lor ridicându-se la suma de aproximativ 150.000 de euro. Procurorii au percheziționat firmele lui Radu Luchian, respectiv firma de transport SC Viragi SRL, discoteca SC Step UP Design – Măneuți club și firma de transport și construcții SC Bumerang SRL. Anchetatorii nemți au estimat că cei doi, prin detonarea celor patru bancomate, au produs un prejudiciu în valoare de 500.000 de euro.

Locuința și societățile lui Luchian au fost percheziționate și de procurorii belgieni într-un dosar privind furturi de utilaje de un milion de euro

La începutul lunii decembrie 2013, polițiștii suceveni, coordonați de procurorii DIICOT dar și de un procuror belgian și trei polițiști de la poliția din Bruges – Belgia fiind în căutarea unor utilaje furate cu mai mulți ani în urmă și aduse în România, valoarea acestora fiind de un milion de euro.

Descinderile au fost făcute în două locații din orașul Milișăuți la proprietățile lui Dan Levițchi, alte două în satul Măneuți – comuna Frătăuții Vechi, la domiciliul lui Radu Luchian și la dicoteca “Privilege” aparținând acestuia precum și la SC Step Up SRL, firmă aparținând de asemenea lui Radu Luchian precum și în Volovăț, la domiciliul lui Irimie Gheorghe Nistor și Ion Nistor, cel de-al doilea fiind tatăl celui dintâi. Acasă nu a fost găsit decât Ion Nistor, Levițchi și Nistor fiind plecați în Italia, iar Radu Luchian în Belgia. Despre Irimie Nistor existau atunci informații că ar fi fost reținut în Italia într-un caz de furt din bancomate.

Procurorul belgian a venit în România cu o listă de 12 utilaje pentru care existau suspiciuni că ar putea fi găsite în zona Sucevei. Dintre acestea, în urma perchezițiilor s-au găsit cinci buldoexcavatoare și utilaje de mari dimensiuni, câte unul în Rădăuți, Hârlău județul Iași, Botoșani, Suceava și Volovăț. În afară de acestea au fost găsite la Volovăț și Frătăuți și 19 utilaje mai mici care s-au dovedit de asemenea a fi fost furate, după verificarea făcută în baza de date europeană.

Dosarul în care au avut loc perchezițiile a fost întocmit în Belgia, pentru furt calificat și trafic cu utilaje de mare tonaj care nu necesită înmatriculare auto, iar potrivit anchetatorilor belgieni, cei patru suceveni au furat utilajele, le-au adus în România unde au falsificat seriile de șasiu, după care au făcut vânzări succesive între membrii grupării, o parte din utilaje fiind vândute cu 50.000 – 60.000 de euro, iar restul închiriate, informează Obiectiv.

Fura din pachete și trimitea lucrurile acasă în România, șofer DHL arestat în Germania


ortelsettembre3

wink