lebaraz


ortelromeno2

Primul fotomodel din istorie, Renee Perle, o ieșeancă! Două românce au cucerit Europa cu frumusețea lor



lebaraz

În istoria României a existat o serie de femei care s-au remarcat printr-o frumuseţe extraordinară. Şarmul a două dintre ele a ajuns până la Paris. Este vorba de Alice Cocea şi Renee Perle.

Alice Cocea, fiica unui general, a fost sora avocatului şi temutului pamfletar N.D. Cocea şi mătuşa marii actriţe Dina Cocea. Născută în 28 iulie 1899 la Sinaia, Alice Cocea a studiat arta dramatică la Conservatorul din Bucureşti şi la Paris, unde a absolvit în 1917, când a şi debutat în filmografie. În scurt timp a devenit o stea a scenei şi a marelui ecran din Paris, informează Descoperă.

wink

646x528

Timp de patru ani, între 1940 – 1944, a fost director la «Théâtre des Ambassadeurs» din Paris. Acuzată de colaboraţionism după război, i s-a interzis apariţia pe scena pariziană. După retragere s-a dedicat marii sale pasiuni: pictura, reuşind să organizeze o expoziţie care s-a bucurat de un real succes.

Apreciată pentru talentul şi frumuseţea ei, dar criticată pentru frivolitatea ei, blonda Alice Cocea a frânt multe inimi, trei bărbaţi au murit din cauza ei. I se spunea „femeia fatală” sau „femeia vampă”.

Pe când nu avea nici 18 ani şi se afla la Bucureşti în trupa de teatru a dramaturgului Alexandru Davila, Alice Cocea a aprins inima unui tânăr student. Într-o noapte geroasă de iarnă, l-a plătit pe şoferul actriţei să îi cedeze locul la volan în acea seară. Alice Cocea nu a urcat singură în maşină, ci însoţită de Alexandru Davila. În loc să îi mărturisească dragostea, tânărul student a fost nevoit să îi ducă pe cei doi la locuinţa dramaturgului.

După ce a înapoiat maşina şoferului, studentul a revenit sub ferestrele tinerei şarmante. În zorii zilei l-au găsit îngheţat de frig, iar două zile mai târziu a murit de pneumonie.

Nu a trecut mult timp şi un tânăr locotenent s-a îndrăgostit nebuneşte de ea. Şi acesta a murit, într-un accident de călărie. 

După destrămarea trupei lui Alexandru Davila a plecat la Paris, unde a terminat Conservatorul de artă dramatică şi a devenit o divă a scenei pariziene. Vrăjit de frumuseţea ei, contele  Stanislas de la Rochefoucauld a luat-o de soţie în 1926. Neavând origini nobile, nu a fost acceptată niciodată de familia acestuia, astfel că mariajul lor a durat doar câţiva ani. Despre acest episod, ”Realitatea ilustrată” scria în 25 august 1932:

„Un svon senzaţional a străbătut mai de mult saloanele parisiene: contele Stanislas de la Rochefoucauld, ale cărui apucături “originale” alimentaseră adesea cronica scandaloasă a Parisului, anunţa căsătoria sa cu o mică artistă de operetă, de origine necunoscută, cu nume oarecum bizar (pentru francezi). Svonul se adeveri. Mica artistă, Alice Cocea, deveni doamna Contesă de la Rochefoucauld.

Intrată cu atâta gălăgie pe primul plan al vieţii parisiene, talentul ajutat de noroc al Alicei Cocea se impuse progresiv publicului francez. Nimic nu oglindeşte mai bine personalitatea artistică pe care şi-a creat-o tânăra noastră compatrioată decât titlul sub care marile cotidiene parisiene anunţară, trei ani mai târziu, divorţul soţilor:Doamna Alice Cocea, contesă de la Rochefoucauld, divorţează”.

Întoarsă dintr-un turneu în Brazilia la începutul anilor 1930, Alice Cocea este angajată la Théâtre des Variétés din Paris. La scurt timp îl cunoaşte pe locotenentul de marină Victor Point. Se îndrăgosteşte nebuneşte de ea. Refuzul ei şi gelozia l-au determinat pe locotenent să îşi tragă un glonţ în cap chiar la bordul yachtului actriţei, ancorat într-un port al Rivierei franceze.

Scandalul a fost enorm, iar numele Alicei Cocea a apărut în toate ziarele din  Franţa. Mai mult, camarazii mortului au ameninţat-o că o vor împuşca chiar pe scenă în caz că va îndrăzni să-şi reia cariera.

Plecată la Berlin în 1934, Alice Cocea a încercat să impresioneze cu o tentativă de sinucidere regizată, însă berlinezii nu au fost impresionaţi. Astfel a revenit la Paris, unde a continuat să joace în teatru şi film, însă cariera nu a mai fost atât de fulminantă.

După ocuparea Parisului de către germani, în mai 1940, Alice Cocea a jucat în săli arhipline în faţa multor ofiţeri germani, în timp ce actriţelor de origine evreiască li s-au interzis să joace. Totodată, frumoasa Cocea a fost văzută, în restaurantele pariziene, la braţul multor ofiţeri germani. Ca urmare, după eliberarea Parisului de către anglo-americani, în vara anului 1944, Alice Cocea este acuzată de colaboraţionism şi arestată. A fost eliberată, însă, la scurt timp.

Până la moartea ei în 1970 a jucat în piese uşoare, singura apariţie notabilă fiind în Mizantropul lui Molière, alături de marele Jean-Louis Barrault.

S-a dedicat picturii, iar cu doi ani înainte de moarte şi-a publicat memoriile „Mes amours que jai tant aimés” (Dragostele pe care le-am iubit atât de mult), în care a concuzionat: „Care mi-a fost destinul? Am gustat viaţa fără să cunosc calculul şi fără să-mi cunosc interesul. Banii şi zilele fericirii mi-au curs printre degete“.

Renee Perle, primul fotomodel din istorie

O altă frumuseţe din România care a făcut istorie la Paris a fost Renee Perle, primul fotomodel din istorie. Născută în 1904 la Iaşi, într-o familie cu origini evreieşi, sub numele de Renadi Parlea, s-a mutat cu familia la Paris, unde şi-a schimbat numele în Renee Perle. Frumuseţea ei l-a fascinat pe celebrul creator Georges Doeuillet, al cărui model a devenit. În 1930 l-a fascinat pe celebrul fotograf Jacques-Henri Lartigue.

Renee Perle

Se spune că Latigue a văzut-o pe stradă şi s-a îndrăgostit de ea pe loc. A devenit muza lui, astfel că a imortalizat-o în 341 de imagini în doi ani cât a durat iubirea lor. Renee Perle a devenit astfel primul fotomodel profesionist din istoria omenirii, fiind peste ani lăudată de marele creator de modă John Galliano: „Această pariziană jucăuşă a fost o avangardistă perfectă, purta fie panataloni scurţi, fie evazaţi, încă din 1930, iar mâinile îi erau pline de brăţări!”

În 1932, după despărţirea de Jacques-Henri Lartigue, românca a intrat în anonimat până la moartea ei în 1977. Au rămas însă portretele ei celebre care s-au vândut peste ani la marile case de licitaţii, inclusiv la”Sotheby’s”, la preţuri piperate. Peste ani, celebrul fotograf francez avea să afirme despre Renee Perle: „Am lucrat cu multe superbe. Pe lângă ea, toate celelalte păreau ţărănci.”

Triumf pentru o româncă la „The Voice of Germany”: «Sunt 100% DIN România. Nu am negat niciodată asta, DIN Contra!!!!»

Germania o adoră! Româncă de 25 de ani, fotomodel XXL de succes


ortelsettembre3

wink