Sari la conținut

Premiera într-un stat al Uniunii Europene: «Examenul de Bacalaureat din România este în afara legii»

12/02/2018 17:38

Examenul de Bacalaureat din acest an a început astăzi în mod ilegal, pentru că la ora actuală niciun elev din clasele terminale nu este absolvent, aşa cum cere legea, subliniază Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Spiru Haret, iar vicepreşedintele Comisiei de Învîţîmant din Camera Deputaţilor, Florica Cherecheş, întăreşte acuzaţia, precizând totodată că elevii nu au nicio vină.
Probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale din cadrul examenului naţional de Bacalaureat (sesiunea iunie-iulie 2018) sunt programate în perioada 12-22 februarie 2018 şi sunt aşteptaţi să participe cei peste 177.000 de elevi din clasele a XII-a şi a XIII-a, dar şi absolvenţi din promoţiile anterioare. Probele scrise vor avea loc din 25 iunie.

Devansarea probelor de compentenţe a fost decisă de Liviu Pop, prin ordin de ministru, act mai slab decât o lege organică. Deşi subiectul are un impact major, implicând elevi, profesori şi părinţi, în mod paradoxal el lipseşte cu desăvârşire din dezbaterea publică.”Examenele sunt în afara legii întrucât Bacalaureatul poate fi susţinut, conform Legii educaţiei, numai de către absolvenţii de liceu. Or, noi în luna februarie nu discutăm în niciun caz de absolvenţi. Este practic în afara legii şi dă posibilitatea oricui să conteste aceste probe”, a afirmat Marius Nistor.

El mai spune că cele patru probe orale ale examenului de Bacalureat, deşi îi avantajează pe elevi, bulversează programul şcolar din această perioadă.

”Gândiţi-va că, în aceeaşi zi, elevii trebuie să participe şi la competenţe şi, totodată, să îşi facă şi orele de curs. Lucrul este valabil şi pentru cadrele didactice. Va fi un efort formidabil”, afirmă Marius Nistor.

Conform alineatului 2 al articolului 77 din Legea educaţiei naţionale, “elevii care au promovat clasa a XII-a/a XIII-a vor susţine examenul naţional de bacalaureat”.

Unul dintre cele mai grave aspecte este acela că elevii au fost puşi să semneze pe fişele de înscriere că au deja calitatea de absolvent, ceea ce este un fals.

«După părerea mea, se încalcă legea (…) Examenul trebuie dat după încheierea cursurilor, pentru că art. 77 spune clar că „elevii care au promovat vor sustine” examenul. Aceşti elevi care dau acum probele de compentente NU au promovat», a declarat pebtru ziare.com deputatul PNL Florica Chereches, vicepreşedinte al Comisiei pentru Învăţământ, care a semnalat încă de anul trecut gravitatea situaţiei, adresând o interpelare Ministerului Educaţiei, şi care a transmis astăzi un comunicat de presă, cerând intrarea în legalitate.

Pe de altă parte, însă, în conunicatul prin care anunţă începerea probelor orale ale examrnului, Ministerul Educaţiei  invocă articolul 78 alineatul  din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, care prevede că aceste evaluări pot fi organizate şi se desfăşoară la nivelul unităţii de învăţământ, în timpul anului şcolar, pe parcursul semestrului al II-lea, în faţa unei comisii prezidate de directorul unităţii de învăţământ şi numite prin decizie a inspectorului şcolar general, în condiţiile stabilite de metodologia de examen.