lebaraz

Închiriau mașini de lux din Germania și Spania și le vindeau în România

Procurorii Parchetului General au trimis în judecată 11 persoane, acuzate că închiriau maşini de lux din Germania şi Spania, pe care le vindeau apoi în România, prejudiciul în acest caz fiind de peste 500.000 de euro.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, au fost trimişi în judecată Daniel Arnăutu, Ionel Niculae, Eduard Mihai Dumitrescu, Eugeniu Florian Ciucă, Oana Maria Şerban, Vladimir Virgiliu Bălănescu, Mihai Pârva, Mihai Laurenţiu Sandu, Mihai Naca, Cristian Hurmuzache şi Florin Bran, acuzaţiile fiind de constituire a unui grup infracţional organizat şi înşelăciune.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în perioada mai 2014 – februarie 2015, Daniel Arnăutu şi Ionel Niculae au constituit un grup infracţional organizat, care avea drept scop obţinerea de avantaje financiare din săvârşirea unor infracţiuni de înşelăciune, prin fraudarea unor societăţi rent-a-car din Germania şi Spania.

În cadrul acestei grupări, fiecare membru avea roluri bine determinate (finanţator, recrutor sau transportator), iar modul de operare consta în identificarea unor societăţi de închirieri autovehicule de pe teritoriul altor state şi inducerea în eroare a reprezentanţilor acestora, pentru a intra în posesia unor autovehicule cu valoare mare, cu anul de fabricaţie 2013 – 2015, pe care să le transporte imediat pe teritoriul României, cu scopul de a le valorifica în mod fraudulos.

Finanţarea activităţii infracţionale a fost realizată de către Daniel Arnăutu, acesta ocupându-se şi de valorificarea ulterioară a autoturismelor aduse din Germania şi Spania.

Aducerea autoturismelor către România se făcea de către membrii grupului care aveau roluri de “şoferi”, pe rute dinainte stabilite. Ulterior, autoturismele erau preluate de Ionel Niculae, Daniel Arnăutu şi Eugeniu Florian Ciucă, maşinile fiind depozitate în locuri greu de identificat, cu acces limitat.

În vederea valorificării autoturismelor, cea mai utilizată metodă era identificarea unor persoane dispuse să achiziţioneze astfel de maşini contra unor sume de aproximativ 25% din valoarea de piaţă a bunurilor, cumpărătorii cunoscând provenienţa ilicită a acestora.

O altă metodă folosită de grupare pentru valorificarea autoturismelor consta în achiziţionarea la preţuri mici a unor vehicule identice ca marcă, model şi an de fabricaţie, dar care au suferit daune majore în urma unor accidente de circulaţie şi în cazul cărora proprietarii de drept ori societăţile de asigurări au renunţat la repararea lor din cauza costurilor foarte mari, respectiv peste 50% din valoarea de piaţă a autovehiculului.

Maşinile avariate erau reparate cu piese de pe autovehiculele aduse din străinătate, după care erau vândute la valoarea reală de piaţă către persoane care nu cunoşteau provenienţa ilicită. Prin această metodă, gruparea obţinea un profit de aproximativ 70% din valoarea de piaţă a bunului.

Procurorii mai spun că, în luna mai 2014, Daniel Arnăutu şi Ionel Niculae l-au determinat pe Eugeniu Florian Ciucă să recruteze o persoană dispusă să se deplaseze pe teritoriul Germaniei pentru a închiria pe numele său autovehicule de la societăţi de profil, pe care ulterior să le transporte în localitatea Chitila, din judeţul Ilfov, unde urmau să fie valorificate de către cei trei inculpaţi.

În acest sens, Eugeniu Florian Ciucă l-a recrutat pe Vladimir Virgiliu Bălănescu, care a acceptat ca pe numele său să fie închiriate autovehiculele pe teritoriul Germaniei, dar şi pe Oana Maria Şerban, Mihai Naca şi Mihai Pârva, care au transportat autovehiculele închiriate în ţară. În acest mod au fost închiriate cinci autoturisme de lux, prejudiciul fiind de 148.000 euro.

Ulterior, în cursul lunilor iunie şi octombrie 2014, Daniel Arnăutu, Ionel Niculae şi Eduard Mihai Dumitrescu au recrutat doi cetăţeni spanioli care, în schimbul unor sume de bani, s-au deplasat la mai multe societăţi de închirieri auto din Spania şi au închiriat opt autoturisme de lux, pe care le-au predat inculpaţilor, cunoscând că aceştia urmau să le transporte în România în vederea valorificării pe nedrept.

În cadrul grupării, Mihai Pârva şi Mihai Laurenţiu Sandu au avut rolurile de “şoferi”, iar Florin Bran dezasambla piese de pe autovehiculele sustrase şi le monta pe maşinile avariate, prejudiciul cauzat societăţilor rent-a-car din Spania fiind de 206.440 euro.

Dosarul se va judeca la Tribunalul Ilfov, informează Agerpres.

 


ortelsettembre3
/* ]]> */