Sari la conținut

Românii, ajutați să se integreze pe piața muncii din Germania. Nou centru de consiliere, dedicat muncitorilor est-europeni

10/04/2017 17:25 - ACTUALIZAT 24/11/2021 13:03

În calitate de europeni, orice român e liber să se decidă în ce țară din Uniunea Europeană dorește să își petreacă viața. Deși reprezintă un avantaj și o șansă de a-și construi un viitor mai mult sau mai puțin după bunul plac, pentru mulți, acest aspect poate constitui și un risc imens, în special în ceea ce privește piața muncii.

românii ajutați să se integreze pe piața muncii

La Mannheim (landul Baden-Württemberg) s-a deschis un nou centru de consiliere. E dedicat imigranților care doresc să se integreze cu succes pe piața muncii, anunță SWR.de.

În jur de 12.000 de români și bulgari sunt stabiliți la Mannheim. Proiectul  „Faire Mobilität in Mannheim” oferă sprijin est-europenilor în chestiuni legate de dreptul muncii, dar și asistență pe probleme generale ale vieții de muncitor. Responsabili pentru acest proiect sunt Biserica Evanghelică și consiliul director federal al Confederaţiei Germane a Sindicatelor (DGB).

Lucrătorii sociali implicați în proiect vorbesc limba nativă a celor care le solicită ajutorul.

Potrivit DGB, în ultimii ani a crescut semnificativ cererea pentru astfel de centre de consiliere.

Adresa noului centru:

Beratungsstelle „Faire Mobilität – Arbeitnehmerfreizügigkeit sozial, gerecht, fair“

Gewerkschaftshaus
Hans-Böckler-Straße 3 (rechter Eingang)
68161 Mannheim

Christian Dorev + Nikolay Mlekanov.

Telefon: 0621/150 470 -14

Mail: [email protected]
[email protected]

Die offizielle Eröffnung der Beratungsstelle ist am Freitag, den 07.04.2017 um 11.00 Uhr im Gewerkschaftshaus Mannheim.

Muncitorilor români exploatați li se întinde o mână de ajutor. Nou centru de consiliere, deschis la Kiel

Vicecancelarul Germaniei: «Dreptul la liberă circulație în interiorul UE nu înseamnă dreptul de a migra într-un sistem social fără să muncești»