Sari la conținut

Români înşelaţi de români: „Am fost înregistraţi cu Gewerbe fără ştirea noastră!”

19/05/2015 18:20 - ACTUALIZAT 24/11/2021 13:03

Au fost chemaţi la muncă cu promisiunea unui salariu destul de bun, contract în regulă, casă şi masă. Au muncit, dar nu au primit aproape nimic din ce li s-a promis. Trei muncitori români povestesc, pentru prima dată, în detaliu modul în care au fost înșelați pe șantierul Şcolii Profesionale III din Oldenburg (Saxonia Inferioară).

Cotidianul Nordwest Zeitung publică povestea celor trei români care au avut curajul să vorbească deschis (deşi în situaţia lor sunt şi mulţi alţii): Mihai O., I. Burcioiu si Daniel D. îşi cer salariile pentru care au muncit pe şantierul Şcolii Profesionale 3 din Oldenburg (BBS-3).

Cel care i-a angajat, un intermediar, i-a înregistrat ca liber profesionişti (Gewerbe Anmeldung) fără ştirea lor. În acest fel, angajatorul nu a plătit nimic la asigurările sociale. Dar nu le-a dat nici banii promişi!

Oamenii au găsit oferta pe Internet. Un întreprinzător român din München promitea de muncă pentru români. 1.300 de euro net câștig pe lună, plus cazare gratuită și transport gratuit la şantier. Timpul de lucru a fost stabilit la șase zile, zece ore pe zi. Pentru cineva care primea aproximativ 300 de euro pentru aceeași muncă în România, era o ofertă extrem de tentantă.

Povestea lor este spusă de Daniela Reim, consilier la centrul de consiliere pentru muncitorii mobili din Oldenburg.

„În 6 august 2014 muncitorii au venit aici. 7 august a fost prima zi de lucru. Intermediarul le-a cerut o copie a pașaportului și o semnătură pe o foaie „, povesteşte Reim. „Românilor nu li s-a spus de ce avea nevoie de asta. El le-a spus că era o condiție pentru a putea lucra legal.

Antreprenorul din München i-a înregistrat pe români fără știrea lor la inspectoratului muncii din München ca liber profesioniști. Cererea nu a fost semnată de români în faţa funcţionarului, așa cum se obișnuiește într-o aplicație comercială. Oricum, documentele au fost emise în 7 august.

Economia era mare: pentru cine munceşte ca liber profesionist, angajatorul nu mai este obligat să plătească salariul minim și nici nu mai sunt contribuții la pensii, sănătate și șomaj sau alte beneficii sociale datorate. Toate acestea ar fi trebuit să le plătească ei, deveniţi liber-profesionişti fără ştirea lor!

Că este vorba de o falsă înregistrare, o dovedeşte şi faptul că muncitorii nu au emis niciodată facturi, pentru că nu vorbesc germana. Iar munca lor nu era independentă, pentru că nu au instrumente proprii şi nici nu îşi organizează singuri activitatea. Este clar vorba de false activități independente.

Ce e de făcut? Antreprenorul general ridică din umeri, primăria a promis că va analiza problema.

Pentru o lungă perioadă de timp, românii au tăcut – din teama de a-şi pierde locurile de muncă.

Ei au primit doar circa 1.500 de euro pentru perioada de muncă ianuarie-martie, a dezvăluit Daniela Reim.

Au fost păcăliţi să meargă acasă de Paşte, pentru că vor prim banii acolo. Oamenii nu au mai primit niciun ban şi nu îşi permit să mai vină la Oldenburg.

Daniel Reim este indignată: „Orașul trebuie să pună presiune pe antreprenorul general pantru ca salariile restante să fie plătite.”

Odiseea muncitorilor români înşelaţi tot de români continuă.

Plătiţi cu 1,80 euro pe oră! Români exploataţi pe şantiere din Germania, intervine comisarul pentru lucrători mobili

Capcanele muncii în Germania. Daniela Reim: «Refuzaţi munca cu Gewerbe!»