Sari la conținut

Concediul de maternitate și alocaţia pentru părinţi acordate în Germania

22/07/2016 05:56 - ACTUALIZAT 08/09/2023 09:38

În Germania statul vă sprijină pentru creşterea copiilor. În cele ce urmează, vă prezentăm câteva informații esențiale legate de concediul de maternitate, alocația pentru părinți și banii de îngrijire acordați în această țară, după cum sunt prezentate în broșura pentru imigranți Willkommen in Deutschland.

În calitate de angajat aveţi dreptul la un concediu de maternitate până la îndeplinirea vârstei de trei ani a copilului dumneavoastră. Concediul de maternitate vă oferă posibilitatea să vă îngrijiţi copilul. Pe parcursul concediului de maternitate puteţi să lucraţi până la 30 de ore pe săptămână, dar nu sunteţi obligat. Locul dumneavoastră de muncă se păstrează şi nu are voie să fie concediat de angajator. Concediul de maternitate poate fi luat separat de mame sau de taţi sau de aceştia împreună. Şi bunicii pot avea dreptul la concediu de maternitate dacă locuiesc împreună cu nepotul în aceeaşi gospodărie şi îngrijesc şi educă ei înşişi acest copil, dacă părintele respectiv este încă minor sau se află în ultimul sau penultimul an de studiu care a fost început când părintele a fost încă minor şi niciunul dintre părinţi nu solicită ei înşişi concediu de maternitate.

Important este:

să locuiţi împreună cu copilul în aceeaşi gospodărie – să îngrijiţi şi să educaţi copilul preponderent singur – să nu lucraţi mai mult de 30 de ore pe săptămână pe parcursul concediului de maternitate

Cererea pentru concediu de maternitate trebuie s-o depuneţi la angajatorul dumneavoastră cel târziu cu şapte săptămâni înainte de începerea concediului de maternitate. După încheierea concediului de maternitate, angajatorul dumneavoastră trebuie să vă ofere în mod obişnuit un loc de muncă echivalent.

Alocaţia pentru părinţi

Alocaţia pentru părinţi este un sprijin acordat de stat pentru părinţii care îşi îngrijesc singur copilul în primele 14 luni după naştere şi care din acest motiv nu sunt angajaţi sau nu sunt angajaţi cu normă întreagă. Şi părinţii care nu au fost angajaţi înainte de naştere primesc alocaţia pentru părinţi.

Informaţiile cele mai importante referitoare la alocaţia pentru părinţi:

Aceasta se ridică la aproximativ două treimi din venitul de dinainte de naştere – minim 300 şi maxim 1.800 Euro.

Alocaţia pentru părinţi se achită în decursul primelor 14 luni după naştere. Părinţii beneficiază de doisprezece sume lunare de alocaţie pentru părinţi.

Cinci drepturi de care dispuneți în Germania dacă vă creșteți singur/ă copilul

Dacă mama şi tatăl îşi împart alocaţia încasată şi venitul lor este anulat, atunci primesc împreună maxim 14 sume lunare de alocaţie pentru părinţi. Un părinte poate primi alocaţie pentru părinţi minim două şi maxim doisprezece luni.

Persoanele care îşi cresc singure copilul au dreptul la toate 14 luni alocaţie pentru părinţi, dacă o primesc ca şi compensaţie pentru venitul anulat.

Dacă nu aţi lucrat înainte de naştere puteţi primi suma minimă a alocaţiei pentru părinţi în valoare de 300 Euro.

Pentru a primi alocaţia pentru părinţi trebuie să îndepliniţi următoarele condiţii necesare:

Vă îngrijiţi şi educaţi singur copilul după naştere

Locuiţi împreună cu copilul dumneavoastră în aceeaşi gospodărie

Nu exercitaţi o profesie mai mult de 30 de ore pe săptămână

Aveţi domiciliul dumneavoastră în Germania

Cetăţenii din ţările membre UE, Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia au la fel ca şi cei din Germania dreptul la alocaţie pentru părinţi, dacă prestează o activitate retribuită în Germania sau locuiesc în Germania. Pentru ceilalţi străini este valabil: persoanele cu un permis de stabilire pot primi alocaţie pentru părinţi. Cine posedă un permis de şedere are dreptul la alocaţie pentru părinţi numai dacă ea sau el are şi dreptul de a presta o activitate remunerată în Germania sau dacă a avut anterior drept de muncă aici. Solicitaţi consultanţă cu privire la reglementări.

Alocaţia pentru părinţi trebuie solicitată în scris. Landurile federale au prevăzut în acest sens birouri pentru acordarea alocaţiei pentru părinţi.

Cu un calculator pentru alocaţia pentru părinţi puteţi să calculaţi mărimea alocaţiei pentru părinţi pe care o primiţi. Acesta se găseşte pe pagina de internet al Ministerului Federal pentru familie, seniori, femei şi tineret www.bmfsfj.de, punctul de meniu „Familie”.

Drepturi și obligații pe care le aveți în Germania dacă vă creșteți singur/ă copilul (cont.)

Locuințele sociale și îndemnizația pentru chirie în Germania

Sarcina și protecția mamei în Germania – unde vă puteți consulta sau cere ajutor