lebaraz

Ai lucrat în străinătate şi te-ai întors în România? Fugi la Fisc să declari ce-ai câștigat

Cam așa sună îndemnurile publicate în presa din România. «Ai lucrat în străinătate şi te-ai întors în România? Grăbeşte-te să-ţi completezi declaraţia fiscală», îndeamnă business24.ro. Cei care se întorc ar trebi să îşi completeze declaraţia fiscală şi să o trimită la oficiul fiscal străin. Astfel ar putea obține rambursări.

“Lucrul cel mai important de reţinut este faptul ca taxele pot fi rambursate din ultimii 4-5 ani. Acest lucru presupune că persoanele care au muncit în străinătate în anii 2013-2014 au acum ultima şansă pentru a completa declaraţia fiscală. Vă recomandăm să începeţi procesul de rambursare al taxelor din aprilie”, a declarat managerul general RT TAX, Adriana Ciupe, pentru business24.ro.

Pentru a începe procesul de rambursare al taxelor, sunt necesare documente de la angajator care conţin informaţii despre venitul persoanei şi taxele plătite.

În funcţie de ţară străină, sunt necesare şi alte documente sau fluturaşii de salariu.

Persoanele care au muncit în străinătate pot primi şi alte beneficii. 

“De exemplu, dacă unul dintre părinţi lucrează în Germania, iar celălalt locuieşte în România, familia poate cere alocaţia pentru copii, Kindergeld. Suma de bani variază între 194 EUR şi 225 EUR pe lună. Şi Norvegia are grijă de copiii expatriaţilor – alocaţiile aparţin copilului până când acesta împlineşte 18 ani “, mai spune A. Ciupe.

Conform experţilor fiscali, prin completarea corectă a declaraţiei fiscale şi trimiterea informaţiilor către autoritatea fiscală străină, românii pot primi mulți bani, în medie 804 EUR pe an.