Sari la conținut

Unul din cinci copii născuți în Germania are mamă străină. Numărul celor românce a crescut cu aproape 50% față de anul anterior

22/09/2016 04:20

Unul din cinci copii născuţi în Germania anul trecut are mama posesoare a cetăţeniei unei alte ţări, o situaţie creată în contextul afluxului masiv de refugiaţi, relevă datele furnizate miercuri de Biroul federal de statistică german (Destatis), transmite agenția DPA, potrivit Agerpres.

Astfel, dintre cei 738.000 de copii născuţi în Germania anul trecut, 148.000 au mame cu cetăţenie străină. Numărul copiilor născuţi anul trecut având mame de cetăţenie română în Germania a fost de 8.150, în creştere cu 47% faţă de anul anterior, iar al celor cu mame de cetăţenie bulgară de 4.200, în creştere cu 34% faţă de 2014.

Reversul medaliei: Economie puternică, familii sărace. Câți copii trăiesc în Germania sub pragul sărăciei

Femeile turce au reprezentat cel mai mare grup de mame străine din Germania (21.555), urmate de poloneze (10.831).

În 2015, 4.800 de femei siriene au născut în Germania, în creştere cu 2.500 faţă de anul 2014, conform Destatis.

Conform știripesurse.ro, în perioada 1996 – 2014, proporţia mamelor din Germania având paşaport străin a fost de 17-18%.

Opțiuni limitate pentru românii din Gelsenkirchen: Ori zilieri, ori trăiesc din alocațiile pentru copii sau din ajutorul Hartz-IV

Germania alocă 300 de euro lunar părinților care stau mai mult cu copiii

Copiii nemților se joacă cu jucării românești: „Se apropie de natură şi le oferă un mediu mai sigur”