Sari la conținut

Tot mai mulți români în Saxonia. „Sunt harnici și nepretențioși, iar mulți vorbesc deja germana”

26/06/2018 11:26 - ACTUALIZAT 28/04/2020 21:16

Luni, 25 iunie, reprezentantul saxon pentru străini și-a prezentat raportul anual. Potrivit acestuia, numărul solicitanților de azil s-a diminuat drastic anul trecut. Tot mai mulți est-europeni vin în Germania, în special români. De mai multă vreme aceștia nu mai lucrează doar ca muncitori agricoli sau în restaurante, ci au fost recrutați ca specialiști, de exemplu în domeniul sanitar. La nivel național, niciun grup de imigranți nu crește atât de repede, scrie MDR.

Potrivit Oficiului de Statistică, în 2017 în Statul Liber Saxonia (Freistaat Sachsen) trăiau 177.996 de străini, cu 6.000 în plus față de anul anterior și reprezentând 4,4% din populația totală. Datele Ministerulu de Interne arată că numărul solicitanților de azil s-a diminuat cu aproape o treime până la 14.367. În mod contrar, numărul de imigranți proveniți din statele UE a crescut: de la 56.877 în 2016, la 63.703 un an mai târziu.

Tot mai mulți români

În Saxonia imigrează în special persoane din estul Europei. Cetățenii de naționalitate poloneză, al căror număr a crescut cu aproape 2.000 la 15.828, ocupă prima poziție. A doua creștere majoră a fost înregistrată de grupul cetățenilor de origine română, al căror număr a crescut cu 1.700 la 8.876.

Aceste creșteri continuă tendința ultimilor ani: din 2012 numărul românilor din Saxonia s-a mărit de patru ori. La nivel național sunt grupul de imigranți cu cea mai rapidă creștere. Numai în 2017 din România au intrat 89.120 de persoane.

Saxonia vrea imigranți est-europeni

Tendința este în linie cu guvernul landului saxon. În primele zile ale lui iunie, prim-ministrul Michael Kretschmer a cerut mai multă imigrație din estul Europei într-un interviu pentru Die Welt: „Cred că aceste persoane sunt foarte potrivite pentru noi. Multe au legături personale cu Germania, multe vorbesc limba germană”.

Firmele germane caută lucrători

„Pentru majoritatea este în mod clar o alegere de carieră”, a spus Raluca-Marielena Fritzsch, originară din România, dar care trăiește și lucrează la Berlin: ”În Germania câștigă de trei ori mai mult pentru aceeași muncă și mulți economisesc bani pentru a-și construi un viitor în România”.

Românii se bucură de o reputație bună în rândul angajatorilor, spune Fritzsch, care ca membră voluntară a Societății Germano-Române – DRG  este deseori abordată de companii care caută lucrători. „Ei sunt considerați lucrători harnici și nepretențioși, iar mulți vorbesc deja germana”.

Mulți români lucrează în domeniul sănătății și îngrijirii persoanelor

Multă vreme românii au fost doriți numai pentru munci cu calificarea joasă, ca muncitori agricoli sau personal pentru restaurante, mai spune Fritzsch. Dar acest lucru s-a schimbat. Românii sunt foarte căutați, în special în domeniul sănătății și asistenței.

Tinerii români emigrează

Dar acum, în țări precum România, plecarea tinerilor în Germania are un revers al medaliei. ”Sistemul sanitar românesc suferă din greu din cauza emigrării tinerilor bine educați”, afirmă Gerhard Köpernick, președintele Societății Germano-Române.

”De fapt, România evoluează bine din punct de vedere economic, are una dintre cele mai bune rate de creștere din Europa și o rată de șomaj inferioară celei din Germania”, afirmă Köpernick. Totuși, situația politică dificilă face ca mulți români, cel puțin temporar, să nu vadă niciun viitor în țara lor.

Românii tind să rămână în Germania

După integrarea în Germania, dorința de a se întoarce înapoi scade, spune Köpernick: „Nu pot să-mi imaginez că după trei ani cu venit german te întorci înapoi”. Germania este atât de atractivă și pentru că integrarea este relativ facilă pentru români. Pe lângă faptul că mulți români dețin competențe lingvistice, integrarea este datorată și unei ”infrastructuri românești” în dezvoltare, afirmă Raluca-Marielena Fritzsch. La Berlin există deja un magazin românesc și diferiți furnizori de servicii: medici generaliști, avocați sau consultanți financiari bilingvi.

”Mai mulți sunt în Nürnberg sau Stuttgart, unde există grupuri locale foarte active care organizează evenimente culturale”, adaugă Fritzsch. În Saxonia, această structură este încă subdezvoltată, dar este posibil să crească. Dacă tendința continuă, românii îi vor depăși pe italieni ca grup de imigrație în statisticile de anul acesta privind străinii și vor ocupa locul patru în Germania. Un an mai târziu, în Germania ar putea fi mai mulți români decât refugiați sirieni.

Utopiile lui Iohannis: «Să vină românii înapoi acasă, atunci când vom reuşi să avem o meritocraţie»