Sari la conținut

„În special românii și bulgarii”, acuzați că au provocat pagube de milioane de euro statului german, prin ajutoare sociale obținute ilegal

23/01/2017 12:22

Vineri, Friedrich-Wilhelm Gruhl, managerul agenției Job Center din Bremen, a prezentat unei comisii de anchetă cifre sumbre: instituția a suferit pagube de peste șase milioane de euro în urma fraudării sistemului de acordare a ajutoarelor sociale de către cetățeni străini proveniți din țări ale Uniunii Europene, fiind vorba în special de români și bulgari.

Banii au fost acordați ca ajutor pentru plata chiriei și pentru suplimentarea venitului, anunță Radio Bremen.

Gruhl a menționat că au existat încă din 2013 suspiciuni de fraudă, care au fost transmise mai departe departamentului Finanzkontrolle Schwarzarbeit (FKS), cunoscut de către toată lumea cu denumirea plastică de “Zoll”. Un an și jumătate mai târziu s-a primit un răspuns: FKS nu s-a considerat responsabil cu asemenea probleme.

Alocații solicitate de la statul german în numele românilor, fără știrea lor: în  Saarbrücken operează MAFIA ajutoarelor sociale

Managerul agenției a reacționat imediat și a început să depună plângeri la poliție, în august 2015, când sistemul de acordare a ajutoarelor sociale era deja fraudat de doi ani de zile.

Între timp, s-au introdus controale pentru a îngreuna în continuare fraudarea sistemului. Friedrich-Wilhelm Gruhl susține că măsurile au condus la rezultate pozitive, numărul cetățenilor străini din UE care aplică pentru ajutoare sociale scăzând, de atunci, în mod semnificativ.

Românii care muncesc, mai mulţi decât cei care cer ajutoare sociale. Datele din Nordul Germaniei

Fraudă organizată: Se înscriu la ajutoare sociale în Germania, apoi pleacă şi încasează banii în România. Alertă la Landshut