lebaraz
web-romania02_726x88

Simboluri ilegale afișate de neonaziști pe timpul unui concert rock în Germania

simbol_deSute de neonaziști s-au strâns în orașul german Themar (est, landul Turingia) pentru un concert de muzică rock, pentru a doua oară în decurs de două săptămâni în mica localitate ce are o populație de numai 3.000 de locuitori, relatează duminică agenția DPA citată de Agerpres.

Concertul s-a ținut sâmbătă seară, 29 iulie.

Potrivit poliției, au fost înregistrate 36 de infracțiuni în timpul evenimentului, inclusiv 21 de incidente, în cursul cărora unele persoane au afișat simboluri ”neconstituționale”. În Germania, legea care interzice afișarea de simboluri naziste a fost adoptată după cel Al Doilea Război Mondial și prevede o pedeapsă de șase luni de închisoare.

Circa 1.050 de persoane au participat la concertul de sâmbătă seara, de departe mai puține față de o prezență de peste 6.000 de neonazișți care au venit în urmă cu două săptămâni la Themar pentru un eveniment intitulat ”Rock împotriva dominației străine”.

Conform Ministerului de Interne al landului Turingia, concertul de acum s-a soldat cu șase cazuri de plasare în detenție. Printre infracțiunile înregistrate atunci s-au numărat cele referitoare la intimidare, vătămare corporală și încălcare a legislației privind armele.

Peste 450 de persoane au luat parte la un protest împotriva neonaziștilor.


ortelsettembre3

wink