Sari la conținut

Promisiunea electorală a unui extremist german: ”Dacă voi câștiga, cifrele arabe vor fi eliminate”

04/09/2017 12:35 - ACTUALIZAT 10/06/2019 14:34

otfriedOtfried Richard Best candidează din partea formaţiunii antiimigraţioniste de extremă-dreaptă NPD pentru a deveni primar în localitatea Volklingen, situată în apropiere de graniţa cu Franţa.

Însă promisiunile sale de campanie sunt ceva mai ieşite din comun şi includ eliminarea cifrelor arabe din Volklingen, relatează Politico.eu

În timpul unei dezbateri electorale, Best a fost întrebat de un membru al formaţiunii politice satirice Die Partei ce crede despre cifrele arabe folosite în Volklingen.

”Domnule Best… mi se pare alarmat că în Volklingen multe case sunt numerotate cu cifre arabe. Cum vreţi să acţionaţi împotriva acestei infiltrări străine?”, a întrebat politicianul Die Partei.

Deşi întrebarea a stârnit râsete şi aplauze, Best a încercat să dea un răspuns extrem de serios cu privire la folosirea cifrelor arabe în Germania.

”Doar aşteptaţi până voi deveni primar. Voi schimba asta. Atunci vom avea numere normale”, a declarat Otfried Best.

Însă, candidatul extremei-drepte nu a explicat la ce se referă atunci când spune numere normale, având în vedere că cifrele arabe formează cel mai răspândit nivel de numerotare la nivel global şi au ajuns din secolul al 12-lea în Europa.

Parlamentarii germani au încercat în două rânduri să interzică prin lege formaţiunea neo-nazistă NPD, dar magistraţii Curţii Supreme au decis la începutul anului că acest partid politic nu reprezintă o ameninţare destul de mare pentru a se justifica interzicerea sa în Germania.

Candidaţii NPD s-au înscris şi în alegerile federale de pe 24 septembrie, dar există puţine şanse ca formaţiunea să atingă pragul electoral de 5% necesar pentru a intra în Bundestag, potrivit News.ro.

Logică de politician condamnat pentru luare de mită: «Când prea mulți încalcă legea, schimbi legea»