Sari la conținut

Inegalitate: Femeile germane câştigă cu 21,6% mai puţin decât bărbaţii. În România diferenţa este de 9,1%

15/05/2015 13:28

O statistică publicată de curând de Eurostat arată că femeile care muncesc în Germania au câştigat cu 21,6% pe oră mai puţin decât bărbaţii în 2013, astfel existând numai o mică îmbunătăţire faţă diferenţa de salarizare din 2008.

Diferenţa privind salarizarea medie orară dintre bărbaţii şi femeile germane s-a redus numai cu 1,2 puncte procentuale între 2008 şi 2013, potrivit datelor statistice.

Acest lucru plasează Germania, ţară condusă de Angela Merkel, pe locul patru în rândul ţărilor cu cea mai proastă situaţie pentru femeile care muncesc în UE, după Estonia, Austria şi Cehia.

Ministrul pentru Familii, Manuela Schwesig, a anunţat că vrea să introducă o lege privind transparenţa salarială care să permită femeilor să-şi compare salariile cu cele ale bărbaţilor care efectuează munci similare.

În România diferenţa salarială dintre femei şi bărbaţi a crescut de la 8,5% în 2008 la 9,1% în 2013, dar oricum este mult mai mică decât în Germania.

Nici la funcţii de conducere ocupate de femei, Germania nu stă foarte bine. În Germania numai 29% dintre manageri sunt femei, fiind cu mult în urma Ungariei (41%) sau Letoniei (44%).