Sari la conținut

Identificat vinovatul pentru accidentul dramatic din Bavaria soldat cu 11 morți și 81 de răniți

17/02/2016 09:26

Accidentul de tren înregistrat săptămâna trecută în sudul Germaniei, soldat cu moartea a 11 persoane și rănirea altor 81, a fost cauzat de ‘eroarea umană’ comisă de un controlor de trafic feroviar în vârstă de 39 de ani, care a fost deja inculpat, au anunțat marți anchetatorii germani, transmit DPA și AFP, citate de Agerpres.

‘Nu există niciun indiciu legat de o problemă tehnică. Este vorba despre o eroare umană’, a indicat procurorul Wolfgang Giese din orașul Traunstein (sud-vestul Germaniei), însărcinat cu investigația în acest caz, într-o conferință de presă a comisiei de anchetă create pentru elucidarea circumstanțelor accidentului.

Controlorul de trafic feroviar, al cărui nume nu a fost dezvăluit, este anchetat pentru ucidere din culpă, rănire și ‘intervenție periculoasă în traficul feroviar’.

Dacă ar fi urmat regulile în conformitate cu obligațiile sale, această coliziune nu s-ar fi întâmplat niciodată’, a spus Giese. El a adăugat că nu există probe privind eventualul consum de alcool sau de alte substanțe interzise în timpul serviciului. În timpul anchetei au fost intervievați 71 de pasageri, dintre care 19 au suferit răni grave în accident.

Accidentul s-a produs marți, 9 februarie, în jurul orei locale 06:50 (05:50 GMT), aproximativ la jumătatea drumului de șase kilometri între stațiunea Bad Aibling și orașul Kolbermoor din Bavaria, în apropiere de granița cu Austria.

Trenurile transportau în total circa 150 de pasageri, în principal navetiști.

Anchetatorii au încercat de la bun început să determine de ce nu a funcționat sistemul automat de frânare PZB, introdus în Germania după ce 10 persoane au murit în 2011 în apropiere de Magdeburg, atunci când un conductor de tren nu a oprit la două semnale roșii. Sistemul PZB vizează tocmai evitarea coliziunii frontale a trenurilor.