Sari la conținut

Germania: Alocații mai mici pentru copiii din străinătate și legislație împotriva poligamiei

09/04/2018 11:51 - ACTUALIZAT 28/04/2020 17:56

Premierul landului Bavaria, Markus Soeder, spune că Germania are nevoie de o lege pentru interzicerea căsătoriilor poligame legiferate în străinătate, informează dpa, citată de Agerpres.

„Căsătoriile poligame sunt o infracţiune în Germania”, a spus Soeder într-un interviu publicat în ziarul Bild am Sonntag. „Aşadar, este absurd să fim de acord cu imigraţia poligamiei în ţară”, a spus el.

Soeder a făcut cunoscut planul său de a depune în Bundesrat, camera superioară a parlamentului german, o iniţiativă împotriva poligamiei.

În pofida faptului că există relativ puţine cazuri de căsătorii poligame recunoscute în Germania, Soeder a subliniat că „este vorba despre o chestiune a valorilor de bază ale ordinii noastre sociale. Fiecare caz este cu unul prea mult”.

Soeder a criticat de asemenea volumul alocaţiilor pentru copiii aflaţi în străinătate.

„În viitor, alocaţiile pentru copii ar trebui să se bazeze pe puterea de cumpărare a ţării în care aceştia trăiesc”, a spus el.

În 2017, Agenţia Federală pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Germania a plătit aproximativ 343 de milioane de euro alocaţii pentru copii germani aflaţi în străinătate.

Anul trecut, ministrul de finanţe al Germaniei, Wolfgang Schaeuble, a propus un proiect de lege care să ajusteze alocaţiile pentru copiii proveniţi din ţări UE aflaţi în Germania la nivelurile ţării lor de origine. Cu toate acestea, această propunere a întâmpinat rezistenţă din partea Comisiei Europene.

Cum se întocmeşte dosarul pentru alocaţia pentru copii (Kindergeld) în Germania