lebaraz
web-romania02_726x88

E OFICIAL: Angela Merkel și-a anunțat candidatura. Deși nu e o decizie obișnuită, are șanse maxime să fie realeasă

Angela Merkel şi-a anunţat oficial candidatura pentru un al patrulea mandat de cancelar al Germaniei, transmite DPA. Ea a pus astfel capăt, duminică seara, speculaţiilor care au durat luni întregi asupra intenţiilor sale, observă Reuters.

“M-am gândit la asta un timp nesfârşit de lung. Decizia (de a candida) pentru un al patrulea mandat, după 11 ani în funcţie nu e nicidecum una obişnuită” a declarat Merkel într-o conferinţă de presă, după o reuniune a conducerii partidului său conservator, Uniunea Creştin Democrată (CDU). “Avem o polarizare puternică în societatea noastră”, şi-a explicat ea intenţia de a acţiona pentru menţinerea unităţii sociale şi combaterea urii. Cancelarul a mai adăugat că trebuie promovate valorile democraţiei, libertăţii şi respectului pentru oameni, indiferent de rasă sau sex.

La 62 de ani, şefa guvernului de la Berlin este considerată o forţă a stabilităţii în Europa, în mijlocul incertitudinilor după votul britanicilor în favoarea ieşirii din Uniunea Europeană, apreciază Reuters, potrivit Agerpres.

DPA observă că ministrul economiei, vicecancelarul Sigmar Gabriel, va candida probabil împotriva Angelei Merkel, din partea Partidului Social Democrat (SPD), rivalul politic tradiţional al CDU.

Funcţia de cancelar al Germaniei devine vacantă după alegerile parlamentare, iar camera inferioară a legislativului (Bundestag) votează un nou şef al executivului, la propunerea preşedintelui ţării. Chiar dacă CDU a pierdut din voturi în alegeri recente în unele landuri, în favoarea Alternativei pentru Germania (AfD), potrivit DPA, Merkel are şanse maxime să fie realeasă, la sfârşitul anului viitor.

 


ortelsettembre3

wink