Sari la conținut

Doi şoferi români de camion, condamnaţi în Germania pentru trafic de migranți

05/07/2018 18:50 - ACTUALIZAT 28/04/2020 21:16

Doi şoferi români de camion, condamnaţi în Germania la închisoare. Au fost aduşi la tribunal cu lanţuri la picioare şi judecătorul s-a îngrozit când a văzut dovezile procuraturii. Cei doi au fost găsiţi vinovaţi de trafic de migranţi în condiţii inumane.

În camionul lor, poliţia a descoperit opt migranţi irakieni şi sirieni, într-un spaţiu ascuns sub semiremorcă de 3 metri pătraţi, cu înălţime de doar 30 de centimetri. Camionul a fost adus marţi la tribunal, pentru a putea fi văzut de judecător. Acesta a spus că a avut senzaţia că migranţii au călătorit într-un sicriu.

Florin M., 49 de ani, şi Darius M., 43 de ani, au fost găsiţi vinovaţi primul în cinci cauzuri, al doilea în 4 cazuri, de trafic de persoane şi tratamente inumane. Cei doi primeau între 600 şi 1000 de euro pentru fiecare migrant dus din România în Germania, cu camionul, dar costul total încasat de la victime de organizaţia din care şoferii făceau parte era de 64.000 de euro de cursă.

Judecătorul a decis la final ca Florin M. să primească pe pedeapsăd e 5 ani şi şase luni de închisoare, iar Darius M. de 4 ani. Românii au încercat să se apere şi şi-au justificat faptele cu lipsa unor venituri decente în ţară şi cu ameninţarea că vor fi pedepsiţi, dacă nu aduc migranţii în Germania. Deşi au indicat capul reţelei, din România, arestat pe 8 mai anul acesta şi extrădat, cei doi s-au temut la tribunal, miercuri, să îl identifice, potrivit Observator.tv.

Nemții se plâng de românii din Frankfurt: „Lasă EXCREMENTE peste tot!”