Sari la conținut

Colet cu materiale pentru fabricarea unei bombe, găsit în Potsdam. Poliția: ”Tentativă de șantaj”

04/12/2017 13:53 - ACTUALIZAT 10/06/2019 14:31

Pachetul suspect a fost descoperit vineri, 1 decembrie, în apropierea unui târg de Crăciun din orașul german Potsdam, din apropiere de Berlin. Însă acesta nu are legătură cu terorismul, ci face parte dintr-o tentativă de șantaj la adresa companiei de curierat DHL, a declarat o oficialitate, citată de agenția dpa.

Karl-Heinz Schroeter — ministru de interne al landului Brandenburg, unde se află Potsdam — a informat că un suspect a cerut DHL, divizia de curierat a companiei germane Deutsche Post, o sumă mare de bani, de câteva milioane de euro, într-o notă introdusă în colet.

Coletul descoperit vineri în Potsdam conținea materiale pentru fabricarea unei bombe, între care 100 de cuie, o pulbere neidentificată și un cilindru metalic. Un colet similar a fost trimis în urmă cu ceva vreme în orașul Frankfurt an der Oder (estul Germaniei), a mai spus ministrul regional, adăugând că, în momentul deschiderii, dispozitivul a luat foc, astfel încât scrisoarea de șantaj a fost distrusă.

Totodată, în pofida indiciilor inițiale potrivit cărora dispozitivul nu ar fi putut exploda pentru că îi lipsea detonatorul, Schroeter a spus că o analiză mai amănunțită a arătat că dispozitivul era „extrem de periculos” și ar fi putut răni grav persoana care deschidea coletul.

Șeful poliției landului Brandenburg, Hans-Juergen Moerke, a declarat la rândul său că este de așteptat să se mai facă livrări de aceeași natură în perioada următoare. Oficialitățile germane i-au avertizat pe clienții poștei ca, cel puțin pentru o perioadă, să fie atenți atunci când deschid colete pe care nu le-au comandat.

Moerke a mai spus că în coletul găsit la Potsdam s-a descoperit și o scrisoare de șantaj codificată sub forma unui cod QR (gamă de standarde de codare cu formă de bare bidimensionale — n.r.). El a menționat că principalul suspect în ambele cazuri este un bărbat din zona Berlinului, dar șeful poliției regionale a refuzat să dea mai multe detalii despre identitatea individului, afirmând că investigația este în curs.

Târguri de Crăciun au fost deschise săptămâna aceasta pe întreg teritoriul Germaniei pe fundalul unor măsuri de securitate puternice, după atacul jihadist care a avut loc cu un an în urmă, la Berlin, când un camion a intrat în viteză în mulțimea de oameni și a ucis 12 persoane, informează Agerpres.

Germania implementează măsuri fără precedent pentru a combate terorismul