Sari la conținut

Cetățeni români și moldoveni, arestați în Germania pentru 25 de spargeri

12/04/2018 15:06 - ACTUALIZAT 28/04/2020 21:17

Procurorii din Stuttgart au cerut și obținut mandat de arestare pe numele a patru persoane bănuite că ar face parte dintr-o grupare mai mare de hoți.

Din grupare, alcătuită din șapte membri, fac parte cetățeni români și moldoveni. Aceștia operau în Böblingen, Ludwigsburg, Esslingen, Calw, Enzkreis și Rems-Murr din landul Baden-Württemberg.

Cel puțin 25 de case, clădiri de birouri și școli au fost sparte, valoarea bunurilor furate fiind de aproape 45.000 de euro. Patru dintre membrii grupării au fost arestați pe 4 aprilie 2018

Polițiștii germani din Herrenberg, oraș aflat la aproximativ 30 de km de Stuttgart au avut de-a face în toamna anului trecut cu o serie de spargeri.

În octombrie 2017, mai multe clădiri rezidențiale și de birouri au fost sparte. Conform unui comunicat al Poliției, suspecții au părăsit Germania la sfârșitul anului trecut și s-au întors în martie anul acesta pentru a continua spargerile.

După ultima acțiune a hoților, la o firmă din Rottenburg am Neckar, polițiștii au arestat pe 4 aprilie trei suspecți  în vârstă de 28, 31 și respectiv 40 de ani.

La percheziție s-au găsit câteva mii de euro, laptopuri și telefoane mobile, toate furate.

Într-o anexă de lemn din Waiblingen, oraș aflat chiar lângă Stuttgart, polițiștii au mai găsit un suspect în vârstă de 21 de ani și alte bunuri furate.

Se pare că membrii grupării stăteau în Waiblingen când veneau în Germania să acționeze.

Frank Spitzmüller, șeful Poliției din Ludwigsburg, s-a declarat mulțumit de rezultatul anchetei și a declarat că gruparea era foarte bine organizată.

Proxeneți români care traficau tinere în Germania, prinși în urma unor percheziții