Sari la conținut

Cele 7 schimbări care ne așteaptă în Germania în 2018

30/11/2017 14:35 - ACTUALIZAT 08/07/2021 16:24

Modificarea termenului limită pentru depunerea declarațiilor fiscale, noi reguli de acordare și de plată a anumitor beneficii și facturi mai mari la energia electrică sunt doar câteva dintre schimbările care ne așteaptă în 2018.

Alocația pentru copii – Kindergeld

De la 1 ianuarie 2018, alocațiile vor fi majorate cu doi euro pentru fiecare copil. Pentru primii doi copii, alocația de familie va crește de la 192 la 194 de euro. Pentru al treilea copil de la 198 de euro la 200 de euro, iar pentru al patrulea de la 223 de euro la 225 de euro.

Ajutorul de șomaj Arbeitslosengeld II (Hartz 4)

Beneficiul este rezervat șomerilor, atât germani, cât și străini, al căror domiciliu permanent este în Germania, au mai puțin de 65 de ani și nu se pot întreține singuri.

În 2018, ajutorul va crește de la 409 € la 416 € pentru o singură persoană și de la 368 € la 374 € pentru fiecare persoană în întreținere.

Plata ajutoarelor sociale

Agenția Federală pentru Ocuparea Forței de Muncă (BA) a decis că, începând cu anul viitor, plățile nu vor mai fi acordate în agenții, ci vor fi disponibile în diverse magazine selectate.

Serviciul va fi disponibil la REWE, Penny, Real, DM și Rossmann.

Implementarea noului sistem de plăți sociale va începe în al doilea trimestru din 2018.

Declarația anuală de venituri

În 2018, declarațiile trebuie depuse până pe 31 iulie. Perioada de depunere a declarațiilor fiscale pentru 2017 a fost extinsă.

Prețurile la energia electrică

În 2018, mulți furnizori de energie electrică vor crește prețurile. Organizațiile consumatorilor declară că diferențele la prețurile energiei electrice pot fi foarte semnificative, astfel încât în noul an mulți oameni vor plăti sume mai mari.

Bancnota de 500 de euro

Bancnota de 500 de euro nu va mai fi tipărită din 2018.

Amendă pentru consumul de alcool în tren

De la 1 ianuarie 2018 pe trenurile regionale nu vi se va permite să beți alcool. Încălcarea interdicției va fi pedepsită cu amendă. Inițial, regula se va aplica numai în Saxonia Inferioară.

Ești în Germania? Iată 10 greșeli pe care s-ar putea să le faci când te afli prima dată aici