Sari la conținut

Bizar sau util? Mein Kampf ar putea deveni manual de predare în Germania

29/04/2016 12:07

Parlamentul landului german Bavaria a dezbătut, joi, dacă o ediţie comentată a lucrării lui Adolf Hitler „Mein Kampf” ar trebui să fie autorizată pentru a fi folosită în scopuri educaţionale în şcoli şi în alte instituţii, relatează DPA, potrivit Știri pe Surse.

Această versiune de 2.000 pagini a textului, care a urcat în fruntea clasamentului Der Spiegel de bestseller-uri de non-ficţiune din această lună, include 3.700 de adnotări care încearcă să contureze contextul retoricii anti-semite a lui Hitler şi să expună propaganda nazistă a acestuia.

„Mein Kampf”, republicată pentru prima dată după al doilea Război Mondial, în Germania

Cartea a fost lansată pentru prima dată în luna ianuarie, când drepturile de autor predate unui minister bavarez de către Aliaţi după Al Doilea Război Mondial au expirat. Ministerul respectiv a evitat însă publicarea lucrării timp de şapte decenii, de teamă că apariţia acesteia ar alimenta antisemitismul.

Partidele de opoziţie din Bavaria, inclusiv social-democraţii, verzii şi alegătorii liberi, fac presiuni pentru utilizarea cărţii în şcoli, pentru ca tinerii să poată cunoaşte istoria ţării. Un departament al Ministerului Educaţiei din Bavaria elaborează în prezent un manual despre modul în care cartea ar putea fi integrată în curriculum.

Pe de altă parte, liderii comunităţii evreieşti, printre care Charlotte Knobloch, fosta preşedintă a Consiliului Central al Evreilor din Germania, şi-au manifestat opoziţia faţă de utilizarea textului în şcoli, argumentând că acesta incită la ură, scrie agerpres.ro.

Ediţia comentată şi-a făcut debutul pe listele de bestseller-uri germane în luna ianuarie şi a urcat pe primul loc în urmă cu două săptămâni în clasamentul amintit realizat de Der Spiegel. Lucrarea s-a vândut până în prezent în circa 55.000 de exemplare.

Secretul succesului stă în modul în care vorbeşti. Există termeni pe care nu trebuie să-i foloseşti niciodată! Iată care sunt

Cea mai vândută carte din Germania: Editorii au primit solicitări pentru 15.000 de exemplare înainte ca ea să ajungă în librării

Autori români de top, la Târgul Internațional de Carte de la Leipzig!