Sari la conținut

Angela Merkel se prăbușește în sondaje și întoarce foaia în problema refugiaților

20/02/2017 10:05 - ACTUALIZAT 28/04/2020 22:11

Partidul Social-Democrat (SPD) a ajuns pe primul loc în sondajele de opinie efectuate înaintea scrutinului parlamentar programat în septembrie în Germania, devansând pentru prima dată în ultimii peste zece ani formaţiunea cancelarului Angela Merkel, Uniunea Creştin-Democrată (CDU).

Potrivit unui sondaj efectuat de Institutul Emnid, Partidul Social-Democrat (SPD, centru-stânga) are un procent în plus comparativ cu săptămâna trecută, ajungând la nivelul de 33%, relatează publicaţia Bild am Sonntag, citată de Mediafax.

Uniunea Creştin-Democrată / Uniunea Creştin-Socială (CDU/CSU, centru-dreapta), partidul cancelarului Angela Merkel, este pe locul doi, cu 32%.

million-fluechtlinge-zieht-merkel-die-notbremse-drastische-toene-story-479768_1164x658px_ab51f016d0fd275b629a5c355b5157c9__fluechtlinge-merkel-s1260_jpg_1341202_1164

Beneficiind de creşterea popularităţii datorită desemnării fostului preşedinte al Parlamentului European Martin Schulz candidat la postul de cancelar, SPD se clasează pentru prima dată după anul 2006 pe primul loc în sondaje.

Formaţiunea Die Linke (Stânga, cu doctrină socialist-democrată) este creditată cu 8%, în timp ce Partidul Verzilor, cu 7%. Astfel, coaliţia roşu-roşu-verde (SPD, Linke, Grünen) se apropie, conform sondajelor, de obţinerea majorităţii în Bundestag.

Partidul eurosceptic Alternativă pentru Germania (AfD, extremă-dreapta, naţionalist, eurosceptic) este creditat cu 9%, în timp ce Partidul Liber Democrat (FDP, liberal, centru-dreapta), cu 6%.

Martin Schulz, politicianul fără facultate, este în sondaje înaintea Angelei Merkel

Pentru a-i împăca pe conservatorii deranjaţi de decizia lui Merkel din 2015 de a deschide graniţele Germaniei pentru refugiaţi, liderii partidului creştin-democrat (CDU) au făcut eforturi să obţină expulzarea mai multor imigranţi ale căror aplicaţii au fost respinse sau străini care au comis infracţiuni.Potrivit Agerpres, Altmaier a spus că este important ca aceste persoane să fie trimise cât mai repede înapoi în ţările lor pentru a menţine un nivel ridicat al sprijinului public pentru sistemul de azil.Germania a primit peste un milion de imigranţi în ultimele 18 luni, majoritatea fugiţi de războaiele şi problemele din Siria, Irak şi Afganistan.

Persoanele care vor azil trebuie să arate că ar fi persecutate în ţara de origine. Mulţi dintre cei ale căror aplicaţii sunt respinse primesc totuşi permisiunea de a rămâne temporar, o practică pe care conservatorii cancelarului Angela Merkel vor să o diminueze. 

„Anul trecut, am trimis înapoi acasă 80.000 de persoane ale căror aplicaţii de azil au fost respinse – un record. Iar acest număr va creşte şi mai mult. Au existat circa 700.000 de aplicaţii de azil în 2016, iar aproape 300.000 au fost respinse. Le vom trimite rapid înapoi acasă pe aceste persoane, pentru că, dacă nu o facem, acest lucru ne va afecta credibilitatea ca ţară bazată pe statul de drept”, a declarat el.

ISIS a revendicat atacul de la Berlin. AfD a răbufnit: „Moscheile care predică jihadul trebuie ÎNCHISE!” Moment de reculegere pe stadioanele din Bundesliga

Votul ca butonul roșu de pe valiza nucleară? Ar fi grav dacă soarta României ar depinde de o duminică electorală