Sari la conținut

„Ai chinuit porci, trebuie să mori!”. Un ministru din Germania, obligat să-și dea demisia

16/05/2018 12:54 - ACTUALIZAT 16/05/2018 12:58

Ministrul german al Agriculturii și Mediului din landul Renania de Nord-Westfalia, Christina Schulze Föcking, și-a anunțat demisia marți, 15 mai, după criticile grave, insultele și amenințările cu moartea primite în ultimele luni.

Campania împotriva femeii a fost dezlănțuită de publicarea unor videouri cu presupuse rele tratamente asupra unor porci de la ferma din proprietatea familiei sale.

«În ultimele luni și săptămâni am primit amenințări la adresa persoanei mele, a siguranței și vieții mele în scrisori anonime și în mod deschis pe internet. Nu credeam că e posibil așa ceva, toate astea merg dincolo de cât poate tolera o persoană», a spus Föcking, anunțându-și la Düsseldorf decizia de a renunța la funcție.

Videourile cu presupusele rele tratamente asupra porcilor au fost publicate în Germania vara trecută. În urma anchetei s-a stabilit însă că sunt excluse orice indicii de încălcări ale legilor privind protecția animalelor, dar nu a fost suficient.

Criticile au fost alimentate și de decizia de desființare a oficiului care se ocupa de infracțiuni împotriva animalelor, același care a început ancheta împotriva ei, însă ministrul a negat că ar avea vreo legătură.

Bucătăria în Germania: Porcul este la putere!