Sari la conținut

Război pe viață și pe moarte între bande la Berlin. Un român de 19 ani a murit

19/10/2017 15:56 - ACTUALIZAT 24/11/2021 13:01

Miercuri, 18 octombrie, în jurul orei trei dimineața, aproximativ 20 de persoane s-au încăierat lângă Kurfürstenstraße în Berlin – Tiergarten. Mai mulți indivizi neidentificați care aveau răngi și cuțite au atacat câțiva români.

Câțiva dintre cei atacați au reușit să scape intrând într-o casă, în timp ce atacatorii au dispărut înainte de apariția poliției. Doi frați români de 19 și 27 de ani au fost internați în spital cu plăgi înjunghiate. Cel mai tânăr a murit în urma rănilor, iar fratele său este în stare gravă.

Poliția a demarat o anchetă la care participă și serviciile speciale de comando ale poliției germane, SEK, dar până acum nu există nici un suspect. Echipe de criminaliști au cercetat zona dintre Schöneberger Ufer și Genthiner Straße.

Un VW cu numere de România, care avea parbrizul spart, a fost confiscat. Se pare că acesta a fost implicat într-un accident care a avut loc cu două ore mai devreme de începutul atacului. Accidentul pare să fi fost motivul declanșarii scandalului.

Poliția investighează dacă acest recent scandal are legătură cu unul și mai sângeros care a avut loc în luna august a acestui an într-un bar din apropiere. Atunci, tot două persoane au fost grav rănite și 30 de persoane au fost arestate. Anchetatorii, care au confiscat în urma scandalului din urmă cu două luni două autoturisme, verifică dacă cele două incindente au legătură.

Teroare la München, focuri de armă contra poliției