Sari la conținut

Pentru a depune declaraţiile de venit aveţi nevoie de Lohnsteuerbescheinigung

20/05/2015 11:44 - ACTUALIZAT 04/01/2022 17:21

Declaraţiile pe venit se depun anual, atât de către persoanele care lucrează în regim de angajat, cât şi de către lucrătorii independenţi.

Aceştia din urmă, în funcţie de activitatea pe care o desfăşoară, pot fi obligaţi în cursul anului şi la alte demersuri contabile.

O consultanţă specializată la un expert contabil vă va lămuri punct cu punct cu privire la drepturile şi obligaţiile dvs în relaţie cu Finanţele.

În foarte multe situaţii după depunerea declaraţiei de impozit, obligatorie dealtfel, contribuabilul are de recuperat bani de la stat, mai cu seama atunci când venitul realizat este mic sau atunci când munca a început în cursul anului.

De regulă, perioade de depunere a declaraţiilor de venit este până la sfârşitul lunii mai din anului curent, pentru declaraţiile din anul precedent. În anumite situaţii însă perioada de depunere a declaraţiilor se poate prelungi până în septembrie, respectiv decembrie. Detalii exacte vă poate oferi contabilul dvs.

Pentru a depune declaraţiile de venit, aveţi nevoie de Lohnsteuerbescheinigung pe anul pentru care faceţi declaraţia. Acest document vi se eliberează de către angajator şi conţine informaţii relevante despre câştigurile dvs, clasa de impozitare, numărul de indentificare, impozitele plătite şi datele de identificare are angajatorului dvs.

Dacă în anul respectiv aţi lucrat la mai multe companii, veţi avea mai multe Lohnsteuerbescheinigung. Pe lângă acest document, în funcţie de situaţie, veţi avea nevoie de documente/dovezi legate de:

– cheltuielile dvs. care au legătură cu munca pe care o prestaţi, încasare alocaţie pentru copii, asigurările private, dovezi ale perioadei de şomaj, taxe şcolare, contracte de economii, deplasările la serviciu, gospodăria dublă, cheltuieli de asistenţă pentru copii, cheltuieli speciale, mutarea în interes de serviciu, costurile de formare profesională, contribuţiile către asociaţiile profesionale, literatură de specialitate, hainele de lucru, şi aşa mai departe. Cereţi de la contabilul dvs. informaţii cu privire la cheltuielile relevante pentru declaraţia anuală de venit!

Steuerbescheid – este documentul pe care contribuabilul îl primeşte de la Finanţe după ce a depus declaraţia fiscală. Acest document reprezintă calculul oficial al situaţiei dvs. fiscale.

Alte informații: servicii-pentru-romanii-din-germania.de