Sari la conținut

O româncă a fost rănită în incidentul armat de la Munchen

13/06/2017 20:00 - ACTUALIZAT 24/11/2021 13:01

Un român se află printre cei trei răniți în incidentul armat care a avut loc marți dimineață într-o gară regională din apropiere de Munchen, landul german Bavaria, potrivit site-ului publicației germane Die Welt.

Conform agenției France Presse, cetățeanul român ar fi o femeie.

Incidentul a avut loc pe peronul stației Unterföhring, într-o suburbie din nord-estul orașului Munchen, după ce poliția a fost alertată în legătură cu un incident petrecut într-un tren la intrarea în gară. Ulterior, un bărbat a deschis focul atunci când i s-au cerut actele de identitate. Individul a reușit să smulgă arma unui polițist, pe care a și folosit-o în atac, și a încercat să împingă un agent sub roțile unui tren care tocmai intra în stație.

Agresorul, un german de 37 de ani, a fost la rândul lui rănit și arestat de forțele de ordine. Autoritățile au exclus posibilitatea unui motiv ‘politic sau religios’ al atacului. Agresorul nu era cunoscut de poliție decât pentru o condamnare în 2014 pentru deținerea unei mici cantități de marijuana.
munchen

Teroare la München, focuri de armă contra poliției