lebaraz

web-romania02_726x88

Mii de români au luptat voluntar pentru Armata Germană în cel de-Al Doilea Război Mondial. Ultimele gloanțe au fost trase de ei



lebaraz

Un episod puţin cunoscut din istoria României priveşte aşa-zisa Armată Naţională Română, o grupare formată în 1944 în Germania, din care au făcut parte mii de români luaţi prizonieri iniţial de trupele hitleriste şi recrutaţi ulterior din lagăre, sub coordonarea liderului legionar Horia Sima, pentru a face parte din trupele SS.

La sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, câţiva mii de soldaţi români au luptat, ca voluntari, pentru armata Germaniei hitleriste. S-a întâmplat după evenimentele din 23 August 1944, când România a întors armele împotriva nemţilor, foştii aliaţi. La Viena a fost creat atunci un obscur guvern românesc în exil, condus de Horia Sima, comandantul Mişcării Legionare.

wink

Era format în mare parte din legionarii care se refugiaseră în Germania după ianuarie 1941. Cu această ocazie, a luat fiinţă şi o pseudo-organizaţie intitulată „Armata Naţională Română“, alcătuită exclusiv din voluntari români, fie dintre cei dornici să lupte în continuare împotriva Armatei Roşii, fie dintre prizonierii luaţi de către Wehrmacht (armata germană).

Comandantul Armatei Naţionale Române a fost desemnat, pe data de decembrie 1944, generalul Platon Chirnoagă, fostul comandant al Diviziei 4 al Armatei Române. Pe 20 octombrie 1944, generalul Chirnoagă a căzut prizonier la nemţi în timpul luptelor de pe râul Tisa şi a fost recrutat apoi din lăgar.

646x404

Reporterii „Adevărul“ au reuşit să vobească cu Ştefan Sohaciu, acum în vârstă de 92 de ani, fost prizonier de război în lagărele din Ungaria, Austria şi Germania, care a fost martorul racolării de ofiţeri români în trupele generalului Platon Chirnoagă. Ştefan Sohaciu era sergent când a plecat pe front, la 19 ani neîmpliniţi, din postura de elev al Şcolii Militare.

Veteranul povesteşte că, în decembrie 1944, baraca destinată ofiţerilor în lagărul din Austria în care se afla alături de alţi prizonieri conaţionali a fost vizitată de doi reprezentanţi ai Armatei Naţionale Române. După ce le-au deplâns soarta, solii le-au transmis că au misiunea să le îmbunătăţească condiţiile de viaţă. „Am crezut că fac parte din Crucea Roşie Internaţională şi că doresc sincer să ne îmbunătăţească situaţia. Ne-a spus unul dintre ei, care se recomandase «Popescu din Constanţa», că a luat legătura deja cu comandantul lagărului şi cu reprezentanţi locali ai «noii ordini»“, îşi aminteşte Ştefan Sohaciu.

Emisarii le-au mai transmis prizonierilor că, pentru a li se îmbunătăţi condiiţile de viaţă din lagăr, trebuie să facă o cerere simplă, care era redactată deja, în care să scrie că au fost minţiţi, induşi în eroare de comunişti şi de clica trădătoare de la Bucureşti, care nu şi-a dat seama că Marele Reich dispune de o forţă capabilă să zdrobească înaintarea sovietică.

„Domnul Popescu afirma că, odată înscrişi în adevărata armată română, vom fi scoşi din lagăr şi vom fi instruiţi de ofiţeri nemţi, pentru a participa la lupte. L-am întrebat dacă el îi reprezintă pe români sau pe nemţi. Mi-a răspuns că, după trădarea de la 23 August, Hitler l-a scos din lagăr pe Horia Sima şi au reuşit să formeze un guvern românesc în exil şi că el vorbeşte în numele acestui guvern. Eram flămânzi, dar bogaţi: aveam acum două guverne. «Vivat România!», mi-am spus eu atunci“, rememorează Ştefan Sohaciu.

Ştefan Sohaciu

Ştefan Sohaciu

Veteranul povesteşte şi despre decizia pe care au luat-o imediat majoritatea celor ofertaţi: „Cei care au auzit de Horia Sima, despre camarazii lui, şi care îşi aminteau cât «de bine» făcuseră din septembrie 1940 până în 21 ianuarie 1941, care prin acţiunile lor criminale omorâseră intelectuali de marcă ai ţării şi înroşiseră cu sângele unor ostaşi nevinovaţi străzile Bucureştiului în timpul rebeliunii, au socotit ca orice discuţie cu astfel de reprezentant al legionarilor însemna să le aprobe acţiunile criminale“.

Tânărului ofiţer îi reveniseră în memorie fapte odioase ale legionarilor: asasinarea lui I.G. Duca pe peronul gării din Sinaia, a lui Armand Călinescu, a lui Virgil Madgearu, a lui Nicolae Iorga. Nu mai ştie cine din baracă i-a strigat atunci lui „Popescu din Constanţa“: „Ieşi afară, trădătorule, trădătorule de neam şi ţară!“. Ulterior, cei doi trimişi ai pseudo-guvernului lui Horia Sima au părăsit încăperea cu spatele spre uşă.

Procurorii germani apelează la tehnologia 3D pentru a prinde ultimii criminali de război naziști

Ştefan Sohaciu povesteşte că majoritatea militarilor din baraca lui au refuzat să se înroleze în armata din exil. „Cinci elevi de şcoală militară – Chiciorea Ion, Moraru Simion, Cimpoieşu Constantin, Cosma Cornel si subsemnatul – nu ne-am alăturat trădătorilor, dar alţii au ascultat de sfaturile «sirenei». Este vorba de Constantin Alexe din Galaţi, Nicolae Pârvu şi un elev din anul I“,  îşi mai aminteşte fostul prizonier de război.

Cu aceleaşi „oferte“ au mers trimişii lui Sima şi în lagărul soldaţilor. Pe foarte mulţi i-au convins să se alăture cauzei. „Într-o baracă erau 30 – 60 de oameni. Cei care se înscriseseră în noua armată erau mutaţi în fundul barăcii, în partea opusă uşii de la intrare. Lor li se aducea mâncarea separat, în farfurii. Primeau două feluri de mâncare bună, cu carne. Îşi poate închipui oricine la ce chinuri fizice şi psihice erau supuşi cei care primeau zeamă din coji de cartofi. Şi supliciul continua după masă, cei care se înrolaseră în noua armată primeau şi un pahar de vin şi o ţigară bună. Este lesne de înţeles că mulţi au cedat ispitei“, explică Sohaciu.

Cu toate acestea, „guvernanţii“ din exil erau departe de a atinge norma de voluntari necesară înjghebării unei armate. Din acest motiv, s-a implicat în acţiunile de recrutare chiar generalul Platon Chirnoagă. „Eram în lagărul din Germania, unde fusesem transferaţi de la cel din Austria. Într-o zi, după raport, comandantul ne-a comnicat că doi domni ofiţeri, între care unul era Platon Chirnoagă, vor să ne vorbească. Numele celor doi era cunoscut multora. Unii ofiţeri din lagăr fuseseră chiar sub comanda lor, pe Tisa. Prizonierii au intuit care era scopul venirii lor. Li s-a propus, din nou, să se înroleze în armata română care, alături de germani, să lupte pentru a scăpa Europa de pericolul bolşevic.

„Dacă în lagărul din Austria reuşiseră să amăgească patru oameni, acum nimeni nu a scos vreun cuvânt. Chirnoagă şi celălalt ofiţer cu care venise au înţeles totul din tăcerea noastră şi noi am reuşit să evităm o discuţie care ar fi putut fi interpretată de nemţi ca o insultă la adresa lor şi s-ar fi putut lua măsuri aspre împotriva noastră“, rememorează prizonierul de război. Ştefan Sohaciu şi restul prizonierilor români au fost eliberaţi din lagăr de Armata Sovietică, în vara lui 1945.

Istoricul Florian Bichir a detaliat pentru „Adevărul“ că, în martie 1945, o parte dintre soldaţii români recrutaţi din lagăre au îmbrăcat uniforme Waffen-SS (trupele de elită ale armatei naziste) şi au fost încorporaţi în cadrul unui corp de tancuri, condus de generalul Felix Steiner, care a ocupat poziţii în luptele de pe fluviul Oder. Dar majoritatea unităţilor de voluntari au fost concentrate pe ultima linie de apărare dinaintea Berlinului, iar ultimele gloanţe împotriva trupelor sovietice, aflate la un pas să cucerească ultima redută a lui Hitler, au fost trase de români. Se pare că regimentul de români avea de 3.000 de oameni şi a fost complet distrus în timpul luptelor din Berlin.

O mare parte dintre voluntarii români au fost folosiţi pentru crearea unor unităţi de comando. Prima, compusă din aproximativ 70 de oameni, a acţionat în 1945 la nord de Viena. Componenţii ei au fost antrenaţi ca paraşutişti, pentru a duce acţiuni de gherilă pe teritoriul inamic. O altă subunitate românească a fost instruită de Serviciul de Informaţii al Armatei Germane într-o tabăra de lângă Viena. O parte din personal a fost paraşutat, în ultimele luni de război, în spatele liniilor sovietice, unde a desfăşurat acţiuni de sabotaj.

Cel de-al treilea, şi poate cel mai mare grup de comando românesc în uniforme SS, a fost organizat pe lângă unitatea specială comandată de locotenent-colonelul SS Otto Skorzeny, şi a fost dislocat  lângă Viena.

627x0

locotenent-colonelul SS Otto Skorzeny

Subunitatea românească de elită a fost utilizată în acţiuni de mică anvergură în timpul ultimelor săptămâni ale celui de-Al Doilea Război Mondial. După război, majoritatea foştilor militari din Armata Naţională Română s-au predat trupelor americane şi engleze. Au fost eliberaţi în mai 1946, după nenumărate anchete. După eliberarea din lagăre, ofiţerii şi soldaţii s-au risipit în lumea largă.

După capitularea Germaniei, generalul Platon Chirnoagă a fost trimis în lagărul de la Gleisenbach. A murit în 1974 şi a fost înmormântat într-un cimitir de lângă Stuttgart.

Germania plătește sume fabuloase pentru pensiile neimpozitate ale foștilor colaboratori naziști. Nimeni nu oferă răspunsuri clare

După 3 amânări, a început judecarea lui Hubert Zafke, acuzat că a luat parte la crimele în masă de la Auschwitz


ortelsettembre3

wink