Sari la conținut

Cât e de mare salariul minim în Germania: în construcții muncitorii calificați vor primi 14,70 euro pe oră

08/10/2015 13:39 - ACTUALIZAT 23/11/2023 11:13

La 1 ianuarie 2015, Germania a introdus, pentru prima dată în istorie, salariului minim pe economie, prin votarea legii MiLoG – Mindestlohngesetzt din 3 iulie 2014.

Salariul minim stabilit este de 8,50 Euro/brut pe oră.

Există însă și excepții de la această regulă. Aici se încadrează foștii șomeri cu cel puțin 12 luni de șomaj în primele luni de angajare, tinerii sub 18 ani fără meserie, ucenicii și cei care fac practica. O altă excepție apare în sectoarele în care se aplică acordurile colective.

În cazul în care lucrătorii au acum salarii mai mici de 8,50 Euro pe oră, trecerea se poate face treptat, urmând ca cel mai tarziu din ianuarie 2017, să se aplice salariul minim legal pe economie.

De la regula salariului minim pe economie fac excepție și tarifele minime în conformitate cu legea AentG, așa cum se întâmplă în sectorul construcțiilor, unde tarifele orare sunt mai mari decât salariul minim pe economie.

În construcții, clasificarea salariilor se face în două grupe.:

Grupa I o reprezintă muncitorii care execută lucrări pentru care nu este nevoie de calificare și pentru care din ianuarie 2015 salariul este de 11,15 Euro. Pentru această grupă se anunță creșteri progresive pănă în 2017, când salariul va fi de 11,30 Euro.

Grupa II este reprezentată de muncitorii calificați. Din ianuarie 2015 tariful pe oră este de 14,20 Euro, cu majorări până în 2017, când va ajunge la de 14,70 Euro/oră.

În Landurile noi, salariile sunt cu câțiva zeci de cenți mai mici.

Pentru zugravii profesioniști salariul minim din ianuarie 2015 a fost stabilit la 12,80 Euro/oră, iar în cazul unui zugrav fără calificare, salariul ajunge la 10,00 Euro/oră.

În sectorul Pflege (îngrijire), sector în care lucrează un număr mare de români, exista un salariu minim încă din iulie 2010. Din ianuarie 2015 acesta este de 9,40 Euro/oră in Bundeslandurile vestice și 8,65 Euro în Bundeslandurile noi. Până în ianuarie 2017 salariul minim în sectorul Pflege va crește, de asemenea, treptat. Din ianuarie 2016 la 9,75 Euro și din ianuarie 2017 la 10,20 Euro/oră. În Bundeslandurile noi salariile vor fi cu cca. 70 de centi mai mici.

Asistenții persoanelor care suferă de demență sau însoțitorii zilnici ai persoanelor în vârstă ar trebui sa profite și ei de noile reguli de plata, începând cu luna octombrie 2015!

Angajatorii care nu vor respecta legea cu privire la salariul minim pe economie sunt pasibili de amenzi de până la 500.000 de euro și plata retroactivă a salariilor și prestatiilor sociale. Instituțiile care controlează respectarea legii salariului minim pe economie sunt Zoll-ul german și Casa de Pensii.

Dacă întâmpinați probleme la plata salariilor, a concediilor sau alte probleme legate de salariile minime, folosiți-vă de asigurarea de protecție juridică (o asigurare foarte utilă în Germania!) și adresați-vă cu ajutorul acesteia unui avocat specializat în dreptul muncii.

Pentru detalii cu privire la încheierea unei asigurări de protecție juridică (Rechtsschutzversicherung) puteți lua legătura cu Weinberg Consulting, Biroul “Servicii pentru Romanii din Germania“ la numărul de telefon: 015223997005.

(sursa: Servicii pentru Românii din Germania)