Sari la conținut

ATENȚIE la călătoriile ilegale, polițiștii germani opresc microbuze în trafic și aplică sancțiuni

04/08/2017 13:09 - ACTUALIZAT 24/11/2021 13:01

microbuz_dePoliția germană și-a intensificat controalele pe autostrăzi în vederea combaterii transportului transfrontalier ilegal de persoane în microbuze.

Pasagerii, în special din Europa de Est, sunt atrași pe site-uri care par să ofere servicii legale, însă călătorilor nu li se oferă bilete și sunt instruiți ca în cazul unor controale să declare că sunt rude sau prieteni ai șoferului plecați într-o excursie în grup.

La un control efectuat marți, 1 august, pe autostradă lângă localitatea Bad Hersfeld, polițiștii au oprit o furgonetă cu remorcă înmatriculată în România. Când au verificat interiorul furgonetei pentru marfă au descoperit că aceasta fusese amenajată în microbuz pentru călători, iar șoferul român nu a putut să prezinte autorizații pentru transport comercial de persoane sau bunuri.

microbuz_de1De asemenea, vehiculul nu avea montat un tahograf pentru înregistrarea timpului de șofat, astfel că bărbatul nu a putut să demonstreze că respectă orele de odihnă.

Pentru a crește profitul obținut din călătorie, din Olanda în România, șoferul încărcase pe remorcă și un microbuz VW.  Pentru contravențiile de care se face vinovat românul amenda este de 2.000 de euro.

500 de cartușe de țigări și 50 de litri de palincă, într-un microbuz românesc controlat pe autostrada A8 la Gersthofen