Sari la conținut

Cutremur politic în Germania, Merkel prima, dar diminuată. Dreapta populistă devine a treia forță în Bundestag

25/09/2017 08:59 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:27

Uniunea CDU-CSU a câștigat alegerile în Germania, dar a înregistrat cel mai slab rezultat din 1949. Angela Merkel rămâne cancelar, dar cu o popularitate mult diminuată. Martin Schulz și SPD au obținut un rezultat foarte slab. În schimb a crescut Alternative für Deutschland (AfD), mișcarea naționalistă, anti-imigranți a devenit a treia forță politică în Parlament, unde au intra acum 6 partide, cu 2 mai mult decât în ultima legislatură. Astfel, vor avea parlamentari și Liberalii, Verzii și Linke.

Acestea ar fi concluziile acestor alegeri cu o campanie plictisitoare, dar cu un rezultat neașteptat.

Până acum, după primele rezultate provizorii, uniunea Cdu-Csu a ajuns la 33%, în cădere liberă față de 41,5% din 2013; avea 311 deputați, acum va avea 246. Spd a coborât de la 25,7 la 20,5%, de la 193 parlamentari va scădea la 153. AfD în schimb a ajuns la 12,6%, cu patru ani în urmă avea 4,7%. Nu avea niciun parlamentar, acum va avea 94. Pe locul patru, liberalii, care au obținut 11,3%, cu 80 aleși, după ce în urmă cu patru ani nu reușise să treacă de pragul electoral de 5%. Verzii au obținut 8,9%, în creștere de la 8,4%, vor avea 67 de deputati. Linke obține 9,7%, ușoară creștere față de 8,6% de la ultimele alegeri, și câștigă 69 de locuri în Parlament.

Viitorul Bundestag va avea un număr record de deputați: 709, față de 630 în actuala adunare, creștere datorată sistemului proporțional de vot, care acordă mandate suplimentare tuturor forțelor intrate în Parlament.

Cu cine va guverna Merkel? O reluare a Marii Coaliții (Grosse Koalition) ar avea 399 de parlamentari, din totalul de 705. O alianță CDU-Csu, Liberali și Verzi 393 de parlamentari.

Majoritate la limită, formarea guvernului, dar și guvernarea, vor fi dificile. „Sunt optimistă”, a declarat Merkel legat de formarea guvernului.