Sari la conținut

Avionul GermanWings a fost prăbuşit INTENŢIONAT, unul dintre piloţi s-a închis în cabină

26/03/2015 12:40 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:36

Copilotul avionului Germanwings prăbuşit marţi în sudul Franţei a refuzat să dechidă uşa pilotului şi a acţionat butonul de coborâre a aeronavei, ceea ce poate fi interpretat drept o intenţie de a distruge acest avion, a declarat procurorul din Marsilia Brice Robin, într-o conferinţă de presă, potrivit Mediafax.

Potrivit acestuia, „se auzeau strigăte în ultimul moment”, ceea ce înseamnă că pasagerii şi-au dat seama ce se întâmplă chiar înainte de impact.

„Cutia neagră a vorbit”, a precizat procurorul, detaliind conversaţiile care au avut loc în cabină în ultimele 30 de minute înainte de prăbuşire.

„În primele 20 de minute, cei doi piloţi discutau normal, vesel. Nimic anormal. Comandantul de bord pregătea informarea pentru aterizarea la Dusseldorf, iar răspunsurile copilotului par laconice.

Comandantul de bord îi cere copilotului să preia comanda şi se aude zgomotul unui scaun şi uşa care se închide. Probabil a mers să-şi satisfacă o necesitate naturală. Copilotul manipulează atunci sistemul de monitorizare a zborului pentru a începe coborârea în timp ce era singur la comandă”, a precizat procurorul.