Sari la conținut

Mii de companii germane asigură poziția țării ca partener economic nr. 1 al României

29/03/2017 11:34 - ACTUALIZAT 24/11/2021 13:05

Germania a rămas anul trecut partenerul economic nr.1 al România, cu circa 7.500 de companii germane active la noi în ţară, volumul comercial dintre cele două state reprezentând 20% din totalul comerţului exterior al României.

Potrivit cotidianului Adevărul, relaţiile economice bilaterale au crescut şi în 2016, după cum indică actualele cifre publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), Germania rămânând astfel partenerul economic nr. 1 al României, arată Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK România).

Companii germane

Importurile din Germania au însumat anul trecut 13,8 miliarde euro, în creştere cu 10,5%, iar exporturile 12,3 miliarde euro, un plus de 14,6%. În total volumul comercial între cele două state a fost de 26,1 miliarde euro (+12,4), ceea ce înseamnă peste 20% din totalul comerţului exterior al României – tendinţă în creştere. Printre cele mai importante grupe de produse în comerţul dintre Germania şi România se numără în mod tradiţional maşini şi aparate, echipamente electrice, mijloace şi materiale de transport, metale comune.

Cel mai important angajator sunt companii germane

Companiile germane sunt parte integrantă a economiei româneşti şi realizează o contribuţie decisivă la valoarea adăugată brută, dar şi la creşterea competitivităţii prin transferul de know-how. Circa 7.500 de companii germane, respectiv cu capital german, sunt active în România. Acestea sunt astfel un important angajator, care în ultimii ani a contribuit decisiv la crearea şi asigurarea de locuri de muncă în România. În calitate de contribuabili şi angajatori pentru mai mult de 250.000 de angajaţi, companiile germane au un rol important prin plata contribuţiilor sociale şi a altor contribuţii către administraţiile fiscale.

Oficialii germani consideră că, pe fondul accentuării lipsei de personal calificat, autorităţile din România şi factorii de decizie ar trebui să ia în continuare toate măsurile necesare în ce priveşte dezvoltarea învăţământului profesional, deoarece dezvoltarea economică poate fi asigurată pe termen lung doar dacă se investeşte intens în educaţie.

„În discuţiile noastre cu investitorii germani disponibilitatea personalului calificat este unul din cele mai importante criterii în luarea deciziei investiţionale. Acest lucru se referă atât la învăţământul universitar, cât şi la învăţământul profesional, care într-un sistem educaţional funcţional sunt complementare”, a declarat Sebastian Metz, director general AHK Romania.

Oficialii susţin astfel că factorii de decizie din cadrul instituţiilor statului ar trebui să acorde o atenţie deosebită următorului aspect: în cadrul sistemului de învăţământ trebuie integrate mecanisme care să pună în acord cererea de pe piaţa muncii şi oferta educaţională. Numai aşa se poate forma personal calificat, adaptat la evoluţiile şi necesităţile mediului economic.

Companiile germane mai susţin că o importanţă deosebită o acordă de asemenea luptei anticorupţie şi menţinerii principiilor statului de drept. „În numeroasele evenimente ale Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane, în care se discută teme economice actuale, membrii AHK România au subliniat în nenumărate rânduri că predictibilitatea, stabilitatea, transparenţa şi statul de drept sunt deosebit de importante pentru a putea planifica noi investiţii şi pentru ca activităţile economice să se deruleze cu succes”, a subliniat Dragoş Anastasiu, Preşedinte AHK România.

În Germania interesul pentru România este în continuare mare. Conform chestionarelor realizate de AHK România, nivelul în ce priveşte gradul de satisfacţie privind alegerea amplasamentului investiţional – comparativ şi cu alte ţări din Europa de Est – este îmbucurător, dar sunt exprimate şi numeroase provocări cu care se confruntă investitorii germani şi care trebuie avute în vedere de partea română, pentru a asigura în continuare competitivitatea ţării.

Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK România) este reprezentanţa oficială a economiei germane şi totodată cea mai mare Cameră de Comerţ bilaterală din România. Înfiinţată în septembrie 2002, AHK România numără în prezent peste 530 de firme membre.

Economia Germaniei este în cea mai bună formă: Șomajul a scăzut la un nou minim record

Alocații solicitate de la statul german în numele românilor, fără știrea lor: în  Saarbrücken operează MAFIA ajutoarelor sociale