lebaraz

web-romania02_726x88

Parcarea nu e hotel: Germania a interzis şoferilor profesionişti să doarmă în cabina camionului


lebaraz

Autorităţile germane au interzis şoferilor profesionişti să-şi efectueze odihna săptămânală în cabina camionului, aceştia fiind practic obligaţi să doarmă la hotel, măsură care pune presiune pe transportatorii români şi care încalcă regulile comune europene, a anunţat Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), potrivit news.ro.

camion-soferAsociaţia protestează faţă de legea care a intrat în vigoare săptămâna aceasta în Germania şi a solicitat autorităţilor germane să retragă această măsură protecţionistă care ”încalcă prevederile regulilor comune UE şi afectează grav activitatea firmelor româneşti de transport rutier”.
UNTRR consideră că aceasta este o interpretare abuzivă a regulamentului european privind timpii de conducere şi de odihnă ai şoferilor profesionişti, al cărui scop ar fi armonizarea anumitor dispoziţii ale legislaţiei sociale în domeniul transporturilor rutiere.

”Având în vedere că măsurile similare adoptate anterior de Franţa şi Germania în 2014 sunt analizate prin proceduri specifice la nivelul Comisiei Europene, considerăm inacceptabil ca, în acest timp, Germania să încalce regulile europene actuale adoptând acelaşi tip de măsuri protecţioniste promovate cu scopul unic de a deveni un instrument folosit împotriva concurenţei europene în domeniul transporturilor”, se arată în comunicat.

În Franța, odihna săptămânală în camion este interzisă din 2014.

«Nu suntem sclavi», greva șoferilor români din Germania pentru condiții mai bune de muncă

De acum înainte, şoferii români din Germania vor trebui să circule cu un traducător în cabină


ortelsettembre3

wink