Sari la conținut

S-a închis robinetul. Diaspora nu mai este cel mai mare investitor în România

04/08/2017 14:14 - ACTUALIZAT 21/06/2023 10:16
moneydiaspora

Statisticile BNR arată că în primele cinci luni din acest an investiţiile străine au depăşit, pentru prima dată, sumele trimise acasă de românii plecaţi în străinătate. Cei doi indicatori „au ca numitor comun criza”, a declarat pentru MEDIAFAX Adrian Vasilescu, consultant de strategie al băncii centrale.

În anii dinaintea crizei din 2008-2010 şi în perioada ulterioară, inclusiv în 2016, raportul dintre sumele trimise acasă – remiterile – din străinătate de către expaţii români pe de-o parte şi investiţiile străine realizate de companii de cealaltă parte a fost supraunitar, în sensul că remiterile erau mai mari decât investiţiile. Românii plecaţi în afara ţării erau, astfel, consideraţi cei mai mari investitori „străini” în România. Dar în primele cinci luni acest raport a devenit subunitar, remiterile fiind în premieră depăşite de investiţiile străine.

„În anii 2007-2008, şi remiterile, şi investiţiile străine au atins vârfuri istorice, după care timp de doi-trei ani au scăzut şi unele, şi altele, apoi ambele şi-au revenit. Acest lucru s-a întâmplat pentru că numitorul lor comun este criza”, a explicat, pentru MEDIAFAX, Adrian Vasilescu.

„Pe măsură ce criza se stinge, cresc şi aceste alocări, dar trebuie să spunem că această criză începută în 2008 nu s-a terminat, e într-un proces de stingere, dar nu s-a încheiat, nu am intrat într-un ciclu nou sau într-o perioadă de avânt economic”, a precizat Adrian Vasilescu.

Oficialul BNR a arătat că la nivelul populaţiei emigrante – care trimite bani acasă – s-au remarcat câteva evoluţii care au influenţat aceste remiteri. „Din 2005 până în 2008, aceşti români plecaţi în străinătate au trimis acasă tot mai mulţi bani, atingând vârful de 6,3 miliarde de euro în 2008. Apoi unii au intrat în şomaj şi, în plus, le-au crescut cheltuielile de locuire. Ulterior, după ce şi-au revenit, şi-au adus şi familiile în ţările în care plecaseră, astfel că şi cheltuielile au crescut, rămânând mai puţini bani de trimis acasă, şi aceste evoluţii se văd în statisticile noastre privind remiterile”, a explicat Adrian Vasilescu.

Potrivit consilierului, schimbarea de metodologie a calculului investiţiilor străine şi remiterilor nu a influenţat evoluţia acestor statistici.

Datele BNR arată că în primele cinci luni din acest an investiţiile străine directe (ISD) au însumat 1,444 miliarde de euro, în timp ce remiterile au fost de 1,425 miliarde de euro, reprezentând 98,6% din totalul ISD. Raportul dintre remiteri şi ISD a fost de peste 100% în ultimii 10 ani şi s-a apropiat chiar de 200%.