Sari la conținut

Românii au ajuns sclavii Europei, Guvernul român nu mișcă un deget

12/10/2015 12:04 - ACTUALIZAT 21/06/2023 10:57

Românii sunt printre cei mai vulnerabili cetățeni din Uniunea Europeană în ceea ce privește traficul de persoane. Aproape săptămânal citim despre cazuri ale unor concetățeni de-ai noștri care ajung să muncească forțat în țări din Uniunea Europeană, cu predilecție în Marea Britanie sau în Franța, dar și în Germania sau țările scandinave și, mai nou, în Irlanda.

Pe lângă asta, există foarte multe cazuri de trafic de persoane cu conexiuni în lumea prostituției, dar și neașteptat de multe cazuri ale căror victime sunt copiii.

Ce face guvernul român în legătură cu astfel de cazuri? Ne explică ultimul raport al Departamentului de Stat al SUA cu privire la traficul de persoane:

„Guvernul român nu îndeplinește standardele pentru eliminarea traficului de persoane, însă depune eforturi semnificative în acest sens.” Se pare că eforturile nu sunt îndeajuns de susținute, pentru că nu există diminuări semnificative ale fenomenului în ultimii cinci ani. De altfel, „guvernul nu a alocat finanțare ONG-urilor care oferă asistență, iar victimele au avut dificultăți în a obține servicii medicale, consiliere psihologică și despăgubiri din partea traficanților”, se mai arată în același document făcut public în urmă cu două luni.

Mult mai importantă pentru reprezentanții României din țările unde proprii lor concetățeni sunt ținuți în sclavie este finanțarea unor proiecte culturale ce se „bucură” de participarea acelorași câtorva persoane din elita obedientă ce ciugulește pe la mesele ambasadelor.

„Românii sunt o sursă semnificativă a victimelor traficului de forță de muncă și de exploatare sexuală în Europa de Vest (în special în Marea Britanie, Italia, Spania și Franța) și în Europa Centrală și de Sud (în special în Cehia, Ungaria și Grecia). Bărbații, femeile și copiii români sunt victime ale traficului de forță de muncă în mai multe domenii, dar sunt și forțați să cerșească și să fure în România și în alte țări europene. Femeile și copiii români sunt victime ale traficului sexual în România și în alte țări europene”, scrie raportul menționat mai sus. Nu credem că mai este loc de comentarii.

Acum, să vedem ce scrie Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP), instituție subordonată Guvernului României:

„Aproximativ 54% din victime au fost recrutate de către o cunoștință sau un prieten. Recrutarea s-a facut în procent de 94% în mod direct, fără intermediari. Cele mai multe victime au fost atrase prin intermediul promisiunilor unui loc de muncă în străinătate. ” Tot potrivit ANITP „77% din acestea (persoane traficate – n.red.) sunt de gen feminin și 33% sunt de gen masculin. Distribuția pe criteriul vârstei arată că 52% din victime erau majore la intrarea în trafic.” Mai aflăm că o mare parte dintre victime, 66%, sunt traficate pentru a fi exploatate sexual, iar 24% sunt exploatate prin muncă.

În tot acest timp, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni nu a dat bani pentru nici măcar un proiect pentru consilierea sau ajutorarea victimelor.

În schimb, pe banii statului român se pictează biserici, se fac site-uri de cultură nefuncționale, pseudoagenții de presă, se tipăresc ghiduri inutile și se organizează festivaluri de film pentru fripturiștii din România și din diaspora. Victimele traficului de persoane nu aduc nici imagine și nici voturi. Sunt, de obicei, persoane slab instruite, fără cunoștințe juridice și care nu își cunosc drepturile. Săracii nu au ce căuta la masa Guvernului României.

Ironia sorții, chiar atunci când ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Angel Tîlvăr, era la Dublin și vorbea despre proiecte mărețe, ziarele irlandeze titrau cazul a șase români sclavi la o spălătorie auto. Ministrul nu a scos o vorbă despre ei.

Mircea Maer


 

Citește și:  Întâlnirea de catifea a ministrului Tîlvăr în Irlanda: niciun cuvânt despre românii sclavi din Donegal