Sari la conținut

George Alexander (ANR), scriitorul din Oslo, un candidat radical: «Actuala clasă politică din România, înapoiată şi primitivă, trebuie reformată»

02/12/2016 12:08 - ACTUALIZAT 21/06/2023 10:34

A devenit cunoscut în România după declanşarea cazurilor Nan şi Bodnariu, protestând împotriva Serviciului de Protecţie a Copilului din Norvegia – Barnevernet, care luase copiii acestor familii. Are idei foarte puternice legate de ceea ce ar trebui să facă un parlamentar de diaspora. George Alexander, stabilit de peste 20 de ani în Norvegia, este primul pe lista candidaților pentru Camera Deputaților prezentată în străinătate de Partidul Alianța Noastră România, condus de Marian Munteanu.

alexander1

Domnule George Alexander, sunteți pe primul loc pe lista de candidați ai Alianței Noastre România. Cum ați ajuns să candidați pentru partidul condus de Marian Munteanu?

«Eu am vrut să candidez ca independent pentru că am fost fost foarte sceptic cu privire la partide. Toate partidele mari au trecut, însă, pe la mine, invitându-mă să candidez pentru ei. Am refuzat politicos.

Toți mă cunoşteau pentru că auziseră despre mine sau citiseră prin ziare şi mă văzuseră la televiziuni. Am lucrat 21-22 de ani, în Norvegia, dintre care 20 de ani ca manager (director-general) şcoli/grădinițe, fiind unul dintre cei mai buni lideri, care a prestat rezultate. Paralel, am lucrat şi ca ziarist şi scriitor.

La începutul anului 2016, am intrat în conflict cu autoritățile norvegiene după ce le-am luat apărarea familiilor Bodnariu, Nan şi multor altora.

Am fost urmărit, supravegheat, interogat, mi s-a interzis să mai scriu, dar nu puteam să le întorc spatele oamenilor! Am făcut ceea ce era normal să fac. Am demascat minciuna şi ipocrizia falsei Protecții a Copilului (Barnevernet) din Norvegia, luând atitudine public, împotrivindu-mă abuzurilor şi atrocităților! Mi-am pierdut job-ul, căci a trebuit să-mi dau demisia!, dar sunt foarte împăcat sufleteşte căci am contribuit la salvarea multor suflete, copii nevinovați, care altfel ar fi fost distruşi psihic de sistem!

Eu sunt un luptător şi, cea mai mare greşeală a autorităților norvegiene a fost să creadă că eu renunț vreodată la luptă, dându-mi demisia.

Nu numai că nu am renunțat la luptă, dar am scris şi cartea, “Copiii noştri în închisorile lor. Furați de Barnevernet.”, unde am făcut dezvăluiri cutremurătoare. Veniturile din vânzarea acestei cărți am decis să le donez Asociației pentru Protecția Familiei şi Copilului “George Alexander”, pe care am înființat-o. Am contribuit şi contribui prin această asociație la salvarea sau ajutorarea multor copii şi părinți din diferitele state: Norvegia, Suedia, Finlanda, Danemarca, Portugalia, Anglia, Italia, Canada, chiar SUA.

Am vrut, deci, să candidez ca Independent. Realizând însă că nu am nicio şansă, am ales – s-au ne-am ales reciproc! – formațiunea Alianța Noastră România, în care eu cred. Eu le-am spus însă oamenilor: eu nu-mi schimb nici culoarea ochilor, nici ADN-ul! Rămân acelaşi!»

1munteanu

Principala acuzație la adresa lui Marian Munteanu este faptul că a semnat un angajament cu securitatea. Dvs. cum acceptați acest fapt?

«Una dintre calitățile (sau defectele!) mele este că eu analizez totdeauna critic ceea ce se întâmplă lângă mine! Sunt critic cu privire la alții, dar, mai ales, sunt foarte critic, analizându-mă fără menajamente, cu mine însumi!

Când vine vorba de Marian Munteanu, am sesizat nişte lucruri… Toți cei care îl atacă, au nişte interese obscure, mai bine sau mai rău mascate, manipulând lumea…

Ei nu au fost pe baricade, alături de el, au stat numai ascunşi până când pericolul a trecut, iar apoi au apărut ca ciupercile după ploaie.

Eu cred că Omul acesta este nevinovat. Dar, prin absurd, presupunând că, totuşi, a semnat un angajament cu Securitatea…

Rețineți faptele! Marian Munteanu s-a expus, nu a fost un laş, s-a sacrificat!, nu a fost pe placul Puterii care putea să-i inventeze o mie şi una de motive, să-l decredibilizeze, să-l şteargă din memoria oamenilor… Şi-a riscat chiar viața, riscând să fie decapitat!, iar acum luptă pentru nişte idealuri pentru care orice român ar trebui să iasă în stradă! De aceea deranjează Marian Munteanu, de aceea este atacat!

Eu nu accept compromisuri şi complicități de dragul nimănui, fac numai deosebire între vorbe şi fapte. Iar faptele arată că Marian Munteanu a fost şi este un om de caracter!»

alexander4

Despre dvs. se știu puține lucruri, ați fost director de grădiniță la Oslo și v-ați implicat în cazul familiei Bodnariu, în lupta împotriva Barnevernet. Ne puteți da alte detalii? De unde veniți din România, ce făceați înainte de a pleca, de ce ați ales Norvegia?

«Despre mine se ştiu puține lucruri pentru că şleahta care ne conduce (şi ne manipulează!) are tot interesul să ascundă adevărul! Am participat însă la dezbateri politice cu celelalte partide si… au cam trebuit să împacheteze şi să plece acasă. Pentru că s-au făcut de râs! Pur şi simplu, nu vorbim aceeaşi limbă etică! Pentru că oamenii aceştia sunt nişte oportunişti: ei nu vor binele Țării, vor numai să-şi realizeze interesele lor mărunte.

Despre mine, pe scurt… Sunt vâlcean, am absolvit liceul pedagogic din Rm. Vâlcea, am lucrat o perioadă în România, am emigrat în Scandinavia şi, după examene la Înalta Şcoală din Oslo, am devenit profesor norvegian. Nu am lucrat ca profesor decât 2 ani. Am devenit director, apoi, director-coordonator, director-general, Lider pe Mare-Unitate-De-Rezultate-Pedagogice (într-o traducere aproximativă.). Am fost singurul norvegian de altă origine decât pur norvegiană ajuns într-o astfel de funcție.

Paralel am lucrat ca scriitor şi ziarist.

În anul 2016, când a început conflictul cu autoritățile norvegiene (Barnevernet), lucram ca enhetsleder (director-general) pentru două grădinițe norvegiano-spaniole din Oslo. Puteam să fiu lider pe mult mai multe unități, dar am refuzat din cauza scrisului. Pentru că a scrie înseamnă mult pentru mine!»

Prima mea carte am scris-o în norvegiană

Sunteți scriitor, despre ce anume scrieți în mod special? Scrieți și în limba norvegiană? Ce romane au avut cel mai mare succes?

alexander3

«Prima mea carte am scris-o în norvegiană, “Dagbok fra de lukkelige land”, în traducere, “Jurnal din țara fericită”., unde este vorba de un român “naiv”, care descoperă Norvegia în felul său… Țara aceasta, se pare, nu este nicidecum fericită.

Un umor fin devine cu timpul tragic…

A doua carte pe care am publicat-o este “Stea căzătoare”, tradusă şi în limba engleză, “Falling star”. Este o carte mai dificilă, despre dramele din viața noastră. Despre făcătura de revoluție din decembrie. Dar, şi despre străini.

A treia carte se intitulează “Îngerul Norman”. Sunt nuvele de suflet. Citiți-le!

Când mai aveam o sută de pagini şi terminam romanul, “Pelegrini din Nord”, a trebuit să scriu şi să public “Copiii noştri în închisorile lor. Furați de Barnevernet.”, o carte manifest, cunoscută în întreaga lume.

Viața a luat-o razna după aceea. Nu am mai putut scrie literatură ca mai înainte, a trebuit să scriu o mie şi una de articole. Care sunt difuzate în întreaga lume. În continuare, scriu.»

Actuala clasă politică din România este atât de înapoiată şi primitivă

Ce părere aveți despre actuala clasă politică din România? Despre guvernul Cioloș și președintele Klaus Iohannis?

«Am spus-o şi o repet. Actuala clasă politică din România este atât de înapoiată şi primitivă, plină de neaveniți, incompetenți şi oportunişti. Imitatorii aceştia trişti, în cea mai mare parte, oameni fără caracter!, nu au cum să promoveze interesele României! Sunt făcuți toți după acelaşi calapod.

Eu vreau să reformez! Nu vreau numai un loc în Parlament, am spus în modul cel mai onest că vreau, întâi, să reformez Ministerul Afacerilor Externe, acest minister al Resemnării şi Dezinteresului Național! Vă rog să vă aduceți aminte de câți români sunt umiliți, tratați în modul cel mai mizer de aceşti birocrați!

Când este vorba despre guvernul Cioloş, am rețineri… Au spus că sunt tehnocrați şi nu se implică în politică!… Am văzut! Puterea şi privilegiile îi corup pe toți! Jumătate din oamenii lui Cioloş candidează pe listele USR. El, însuşi, oscilează, ca un ac de busolă stricat.

NU mai cred în ei.

Eu cred în Alianța Noastră România, care poate schimba în bine răul care s-a abătut asupra României.

Despre preşedintele Klaus Iohannis? Eu l-am votat, dar l-am şi criticat când a fost necesar. Un filosof german spunea odată… Este necesar ca cineva să mă curețe ca pe o lumânare de seu câteodată pentru că altfel încep să ard cu fum!

Îl critic, deci, şi-l curăț, în acelaşi timp, pe preşedintele Iohannis câteodată.»

Ce probleme au românii din Norvegia? Sunt similare cu cele ale diasporei în general?

«Când am plecat din România în 1992, eu nu m-am mutat numai în Norvegia. M-am mutat în Diasporă. Din 1992, citesc ziarele Diasporei şi străbat locurile acestea. Problemele românilor din diasporă sunt multe, diferite din multe puncte de vedere (zona geografică, timpul petrecut în străinătate, etc.), dar, la fel de grave…

– Ambasadele nu funcționează aşa cum ar trebui. Mulți români nu primesc ajutorul necesar şi la timp. Sunt frustrați.

– Nu se promovează în multe părți limba şi cultura română.

– Nu sunt instituții (şcoli, grădințe, etc.) în limba română

– Nu este protejată Familia română în străinătate.

– Sunt accidente grave de muncă.

– Românii sunt discriminați, iar drepturile le sunt încălcate.

– Li se iau copiii din motive puerile de către falsa Protecție a Copilului.

– Nu sunt promovate valorile autentice, tinerii noştri.

– Nu se face destul pentru reîntoarcerea lor în țară.

– Etc., etc.»

alexander2

De ce românii continuă să emigreze în masă? Ce efecte credeți că va avea acest fenomen pe termen lung?

«Românii continuă să emigreze în masă deoarece actuala politică a statului este dezastruoasă. Îi rog pe cititori să intre pe pagina mea de facebook, George Alexander, şi să citească mai multe articole în acest sens!

Aceşti indivizi care ne conduc, care candidează din nou la parlamentare, deşi au nu ştiu câte dosare penale!, au distrus întreaga Românie. Deşi ne zbatem într-o sărăcie lucie, cumplită, deşi nu sunt locuri de muncă în România, totul este amanetat sau vândut şi nu există niciun viitor pentru copiii noştri!, aceşti incompetenți sunt foarte mulțumiți cu serviciile lor aduse patriei!… Aceşti impostori sunt nişte oameni fără conştiință!

Dacă vom sta cu mâinile în sân şi vom permite ca tot ei să vină la Putere, vom dispărea de pe hartă! Acesta este adevărul!»

De ce ar trebui românii din diaspora să vă voteze? Ce promisiuni realiste aveți pentru alegători?

«Eu nu sunt ca politicienii aceştia fără caracter!… Nu vreau privilegii, nu vreau pensii speciale! Nu vreau să mint lumea aşa cum o fac ei!

Sunt un luptător şi mă voi lupta nu pentru bani! Ci pentru Ideea de Dreptate! De Solidaritate între noi!

Va fi mai bine şi la noi dacă vom avea în Parlament oameni care să fie o conştiință trează…»

Sorin Cehan

Marian Munteanu: «Ăștia îi aruncă din țară pe oameni și acum se laudă că îi ajută»

Viorel Badea: «Un parlamentar de diaspora reprezintă două milioane de cetățeni»

Revoluția lui Siegfried Mureșan: «Vom sprijini presa independentă din diaspora»