Sari la conținut

Adio, VOT ELECTRONIC: „Nu sunt bani în buget”

13/04/2015 10:48 - ACTUALIZAT 21/06/2023 11:06

Ministrul Comunicaţiilor, Sorin Grindeanu, a declarat la Timişoara că nu sunt bani în buget pentru votul electronic, „deoarece nu există un cadru legislativ”, el precizând că, dacă acesta „nu este foarte bine reglementat, s-ar putea să existe perturbatii mai mari decât la votul clasic”, relatează Mediafax.

„Nu sunt bani în buget pentru votul electronic, deoarece nu avem un cadru legislativ. Dacă nu este foarte bine reglementat s-ar putea să existe perturbatii mai mari decât la votul clasic. Votul electronic ar însemna că îţi iei un card pe care îl foloseşti cu o parolă. S-ar putea să fie unii foarte interesaţi să fie doritori de achiziţionarea de carduri. Se poate ajunge la o viciere care nu e tocmai democratică. De aceea, e nevoie mai întâi de o reglementare a cadrului legal”, a declarat Grindeanu.

Ministrul Comunicaţiilor a mai spus că, înaintea votului, oamenii care se află în străinătate şi care doresc să voteze ar trebui să anunţe în prealabil, aşa cum se întâmplă şi în alte ţări.

„E clar că au existat probleme la vot, dar să ştiţi că dincolo de lucrurile anormale, eu cred că ar fi normal să facem ce fac şi alţii. Sper să nu greşesc, dar de exemplu în Germania sau în Franţa, că să poţi să votezi când nu te afli pe teritoriul ţării trebuie să te înscri la consulate, astfel încât să fie calibrate secţiile de votare, să ştie ce costuri implică”, a mai spus Grindeanu.

Grindeanu consideră că ideea că Autoritatea Electorală Permanentă să organizeze alegerile, nu este o idee rea şi că această ar trebui luată în seama.

Exclusiv / Propunerea PNL pentru votul prin corespondență: votul diasporei va depinde de poștașii din întreaga lume

Ce vot propune PNL pentru diaspora. Ponta: „De acord”