lebaraz

lebaraz


Și-a câștigat poziția în societatea germană prin propriile eforturi: «Am avut ambiția să învăț limba și să merg mai departe, spre visul meu»

Adrian Chifor poate fi un exemplu de curaj și perseverență pentru toți românii din străinătate care, paralizați de ideea că „ori joci cum îți cântă ei, ori pleci acasă!”, refuză să lupte pentru o poziție socială mai bună și se mulțumesc doar cu banii câștigați, indiferent de sacrificii. El a „jucat” după regulile lor până când o hernie de disc căpătată din cauza condițiilor inumane de muncă l-a trezit la realitate. A învățat limba și s-a apucat de „resuscitat” calculatoare, o pasiune mai veche, care i-a adus un job cald, la birou, și un atelier propriu de reparații.

Corupția, sistemul educațional învechit, viitorul nesigur, dar și faptul că a avut un sprijin în sora sa l-au împins pe Adrian să ia drumul străinătății, în căutarea unui trai mai bun.

„Ar fi foarte multe motive din cauza cărora am plecat din România: corupția, un sistem judiciar foarte prost, stilul de învățământ comunist, dar cele mai importante cauze au fost sistemul sanitar corupt și pe alocuri inexistent, nesiguranța zilei de mâine și salariile foarte mici. Industrie autohtonă nu prea mai există și, dacă tot lucrez pentru străini, măcar să primesc compensația potrivită.

După sosirea în Germania, ușor a fost doar faptul că am avut unde locui și pe cineva care să mă ajute cu actele și căutarea unui job. Era greu însă că nu știam limba și era foarte dificil să comunic cu colegii de muncă sau să folosesc transportul în comun, m-am pierdut destul de des în perioada aceea (râde)”, își amintește tânărul.

În căutarea identității profesionale

Începutul a fost greu, ca oricare altul, fiind nevoit să presteze munci dintre dele mai diverse și să-și schimbe des jobul, pentru condiții mai bune de muncă și câțiva cenți în plus. Suferința fizică și boala pricinuite de condițiile grele de lucru l-au făcut să înțeleagă că doar învățând limba germană se va putea sustrage de la o eternă condamnare la chin.

„Primele două luni după sosire am căutat de muncă, locuind la sora mea mai mare (încă era perioada aceea cu drept de lucru și de ședere). Am dat de o firmă intermediară care m-a plasat pentru o perioadă scurtă la o firmă de comisionare obiecte de papetărie, după care s-a terminat febra de început de an școlar și am fost plasat la un centru de împachetat cartofi, în Unterschleißheim.

A fost o perioadă destul de grea, eram în Germania, dar în acel loc nu se muncea deloc nemțește, deoarece șefii de tură și de producție erau la rândul lor străini și dornici să se afirme, cu producție multă și oameni puțini. Era o muncă grea, murdară și existau adesea conflicte din cauza că majoritatea angajaților nu vorbeau germana la nivel conversațional sau chiar deloc. Se muncea de luni până sâmbătă, în trei schimburi, și primeam aproximativ 1.000 -1.050 euro în mână. Acela a fost locul unde am făcut hernie de disc, dar și locul care m-a ambiționat să învăț limba și să plec mai departe, spre visul meu de a face ceva ce-mi place.

În țară am fost hair-stylist, am reparat și am vândut computere, am lucrat chiar și ca barman… În comparație cu job-urile din România, nu era prea roz nimic în afară de salariu. După doi ani la centrul de colectare și împachetare cartofi, am găsit de muncă într-o hală, la încărcat camioane cu haine. Se lucra doar noaptea, dar era mai curat, cald și mai bine plătit.

Între timp am găsit un job la DHL, la livrat pachete, apoi am obținut un loc de tehnician în reparații calculatoare, după care am plecat pe un post de tehnician în domeniul de rețelistică și KVM (keyboard, video, mouse extenders). Din păcate, după un an jumate, service-ul s-a mutat în Olanda și am fost nevoit să caut altceva. Având recomandări excelente de la foștii angajatori, am găsit de muncă înainte să se termine preavizul.

După încă un an de muncă, în domeniul de rețelistică (reparații/calibrare testere de rețea și suport clienți), am primit o ofertă foarte bună, de la o companie în domeniul de testare/inspecție și producție în industria electronică și semiconductoare. Am început de o săptămână perioada de training, după care urmează să călătoresc și să ofer suport tehnic clienților din Europa. Am schimbat jobul aproape în fiecare an, pentru condiții mai bune de muncă și bani mai mulți. Am cam obosit să schimb, dar acum a fost o ofertă de nerefuzat.”.

De la hobby la un job bine plătit nu e decât un secret. Să fii autodidact!

Pasiunea pentru reparat computere s-a născut pe vremea când era în România, a fost autodidact și a ajuns să stăpânească domeniul, iar mai târziu și-a valorificat cunoștințele într-un job cu normă întreagă datorită stăruinței de care a dat dovadă.

„Am  trimis zeci de CV-uri la toate firmele care aveau un post de tehnician reparații computere până când m-a chemat o firmă la un interviu. Acolo le-am spus din start că nu am școală în domeniu sau experiență în Germania, dar este hobby-ul meu și pot mai degrabă să le arăt decât să le povestesc, dacă îmi oferă șansa unei zile de probă.

După ziua cu pricina am primit și un contract, pe care l-am semnat cu mare drag, chiar dacă eram plătit mai prost decât la job-ul anterior. Am știut că acea experiență urma să fie cea mai bună rampă de lansare pentru mine în Germania.

Toată nebunia cu calculatoarele a început prin anul 2000, când am primit primul meu computer de la sora mea mea mijlocie, din Germania. Nu prea înțelegeam cum funcționează de fapt un computer, să fiu sincer, nu știam nici măcar cum să-l pornesc. Am început să învăț în momentul când s-a stricat pentru prima dată computerul (soft-ul).

Eram curios și stricam în ficare zi câte ceva, am fost de câteva ori să reinstalez Windows-ul, după care m-am săturat de dat bani și am procurat un CD de instalare. Așa a început totul. Acum instalam sistemul de operare și la două ore era virusat din nou. Îmi place să spun că sunt autodidact, cel puțin în domeniul reparațiilor de computere, deoarece nu am făcut o școală de specialitate sau cursuri.

Eu am terminat școala profesională și liceul de coafor stylist. Tot ce am învățat a fost de pe forum-uri, citeam și testam tot, apoi vedeam ce e bine și ce nu. Multă informație era pusa la batjocură… Mi-a luat câteva zeci de nopți de citit și de testare până ce am adunat ceva cunoștințe solide și încredere să cer bani pentru serviciile mele. Încă învăț ceva nou în fiecare zi…”.

De la angajat la persoană fizică autorizată

Trecerea de la munca de jos la cea de birou a fost una frumoasă și pe deplin meritată, iar încrederea câștigată clienților i-a dat șansa să-și deschidă propriul atelier de reparat computere.

„Când am început jobul la birou, așteptam cu nerăbdare următoarea zi de muncă. Eram foarte fericit că pot, în sfârșit, să fac ceea ce îmi place cu adevărat. În general am avut parte de colegi deschiși la minte, prietenoși și primitori.

Am fost de câteva ori și discriminat, dar asta a fost în mare parte din cauza mea, fiindcă nu știu să vorbesc corect limba și au mai fost situații clasice de conflicte între cei vechi și cei noi. Au fost cazuri izolate, dar niciodată nu am fost discriminat din cauza naționalității. Pe lângă aceste job-uri de birou pe care le-am avut, din 2015 m-am înregistrat ca persoană fizică autorizată și am mai făcut, după programul de la serviciu, reparații de computere la domiciliu.

Din păcate, nu am destul timp pe câți clienți ar fi (am programări și peste două săptămâni). Nu iau mai mult de un client pe zi, deoarece nu vreau ca munca mea să se transforme dintr-o plăcere într-o activitate robotică. Clienți am de toate naționalitățile, clienții români reprezintă cam 5-10 % (puțini, dar fideli). Cel mai des sunt solicitat atunci când un computer reacționează foarte greu la comenzi sau nu mai pornește deloc. În general oamenii sună atunci când nu mai pot utiliza computerul. În ceea ce privește remunerația, se câștigă foarte bine în comparație cu alte domenii, dublu sau chiar triplu.”

S-ar întoarce în România

Dacă ar fi să  o ia de la început, Adrian spune că ar urma fix același drum, însă deși Germania îi asigură o viață tihnită, s-ar întoarce oricând în țară, dacă situația de acolo ar da dovadă de normalitate.

„Merg în România cam o dată pe an, câteodată chiar de două ori. Din păcate, o văd mult mai rău decât era acum șapte ani, când am plecat, probabil și din cauză că, fără să vreau, compar totul cu Germania. Inconștient, mă aștept de multe ori să beneficiez de servicii similare cu cele de aici, dar cineva are mereu grijă să mă trezească la realitate!

Aș minți să spun că nu mă gândesc în fiecare secundă la revenirea în România. Dacă s-ar schimba câteva lucruri simple, m-aș întoarce în următorul moment acasă! Acele lucruri sunt: sistemul sanitar, sistemul judiciar și, nu în ultimul rând, să nu am un salariu sub 1.000 euro. Cu toate celelalte nereguli aș veni în clar. Am prieteni foarte mulți în Germania, de toate naționalitățile, însă urăsc vremea de aici.

Timpul liber îl petrec cu soția mea și câinele nostru, în concedii, excursii, la sala de fitness (dimineața, la ora 6:00, înainte de muncă), iar în weekend mă relaxez cu SUP Stand – up Paddling și înot. Dacă ar fi să o iau de la capăt, cu siguranță aș face la fel.”

Mihaela Zamfirache

«Așa am reușit în Germania!» De la munca de jos la Mc‘Donalds, la om de afaceri și designer de modă

O româncă este cel mai bun lider Avon din Germania: „Am avut luni în care lucram şi 30 de zile din 30”