Sari la conținut

Şcoala de limba română din München împlinește zece ani: «Transmitem copiilor o legătură emoțională cu rădăcinile românești»

07/06/2017 09:54 - ACTUALIZAT 28/04/2020 20:29

Copiii românilor stabiliţi în capitala bavareză au ocazia să experimenteze şi să rămână aproape de limba şi tradiţiile româneşti, graţie proiectului intitulat «Școala de Limbă şi Cultură Română», care împlineşte anul acesta zece ani.

poza-scoala-2Şcoala a fost înfiinţată în anul 2007 de către Despina Leonhard cu scopul de a susţine comunitatea românească din München, prin transmiterea limbii şi culturii române generaţiei tinere, prin activităţi concepute pentru familii.

„Având doi copii născuţi într-o familie mixtă, în care tatăl, de origine germană, nu vorbeşte limba română, am considerat că singura soluţie realistă de a le transmite limba şi, mai ales, o legatură emoţională sănătoasă cu rădăcinile lor româneşti, este de a realiza o comunitate românească, în care să socializeze cu familii cu copii de vârsta lor şi cu o situaţie similară: suflete împletite din mai multe spaţii culturale, care doar cunoscând bine ambele culturi vor izbuti să îşi găsească unitatea, liniştea şi forţa interioară. Pentru noi este important să facem posibilă percepţia comunităţii şi a culturii române prin experienţe proprii, atât pentru copiii, cât şi pentru partenerii şi prietenii românilor din München.“, povesteşte Despina Leonhard, iniţiatoarea acestui proiect.

Sprijin de la instituţii româneşti şi germane

Începutul, ca oricare altul, a fost greu, dar marcat de norocul de a întâlni oamenii potriviţi la momentul potrivit. Ajutorul a venit iniţial de la Comunitatea Evanghelică Freiman din München şi, ulterior, de la Guvernul României, Consulatul General al României la München, Parohia Ortodoxă „Naşterea Domnului” şi Sozialreferat München.

„De mare ajutor ne-a fost la început Comunitatea Evanghelică Freiman din München, care ne-a pus la dispoziţie, gratuit, spaţiul de desfăşurare a activităţii: bisericile Sf. Michael şi Hoffnungskirche din München, inclusiv grădina, pian, bucătarie echipată, mai multe săli de clasă şi o sală de concert pentru 100 de persoane.
Susţinere financiară primim constant, începând cu 2010, de la Guvernul României, Departamentul Politici pentru Românii de Pretutindeni, iar o cofinanţare anuală primim, din 2015, de la Sozialreferat München. De asemenea, Consulatul General al României la München s-a dovedit un partener pe care ne-am putut baza întotdeauna. Dacă a fost nevoie să găsim o formulă de mulţumire pentru comunitatea evanghelică ce ne-a gâzduit ani de zile gratuit, să găsim un ONG românesc sub egida căruia şcoala să poată funcţiona fără complicaţii administrative sau să legăm noi relaţii şi colaborări, Consulatul a fost alături de noi, cu sfaturi, dar şi cu fapte. Pentru evoluţia şcolii este importantă şi colaborarea cu Parohia Ortodoxă «Naşterea Domnului». Încă din 2011 căutam posibilitatea de a deschide o filială în sudul sau centrul Münchenului, iar în Părintele Alexandru Nan am găsit partenerul potrivit, care a creat, în 2015, cadrul necesar susţinerii cursurilor de limbă şi cultură română în Blumenstr. 36”, adaugă Despina Leonhard.

De la „ora de română” la activităţi multiple

poza-scoala-3Dacă în 2007, la înfiinţare, la „ora de română”, cum a fost denumit proiectul iniţial, se lucra doar cu copii între doi şi cinci ani, care erau fericiţi cu o şezătoare săptămânală, în care o mămică le citea poveşti şi cealaltă îi învăţa cântecele copilăriei în limba română, în prezent şcoala oferă activităţi pentru toate vârstele: cursuri de limbă română, pentru copii de până la 14 ani, cursuri de arte plastice şi educaţie muzicală în limba română, cor în limba română, pentru părinţi şi copii, drumeţii, serbări, cursuri de vară.

Cursurile regulate au loc în München, vinerea, sâmbăta şi duminica, în sălile bisericilor Hoffnungskirche – Carl-Orff-Bogen 217 şi „Naşterea Domnului“ – Blumenstr. 36 şi presupun o taxă anuală de 25 euro (programul îl găsiţi pe scoaladeromana.de sau facebook.com/ScoalaDeRomanaMuenchen/). Cursurile de vacanţă au loc în timpul vacanţelor şcolare bavareze, durează trei-cinci zile, minim cinci ore pe zi, se adresează copiilor între 8 şi 14 ani şi oferă posibilitatea abordării unor teme complexe. De regulă, sunt gratuite, însă eventuale taxe suplimentare acoperă cheltuielile pentru masa de prânz şi gustările luate împreună.

„Deviza şcolii fiind «Prietenie – Tradiție – Cultură», ne-am străduit permanent să oferim activităţi şi cursuri care să se potrivească comunităţii existente, intereselor şi vârstei copiilor. Multă vreme, aceştia au fost mulţumiţi cu conversaţie, joc şi poveşti citite de către părinţi în limba română. La trei ani de la înfiinţare, copiii au dat semne că doresc mai mult, aşa că am angajat profesori de limbă română şi de arte plastice în limba română, care au reuşit să-i entuziasmeze nu numai pe ei, ci şi pe părinţii şi prietenii lor.
Când mai mulţi copii au devenit şcolari, a trebuit să facem schimbări importante, pentru a evita orice conotaţie negativă cu şcoala de română şi românismul în general.
Astfel, am mutat întâlnirile săptămânale de marţea în ziua de vineri şi am introdus proiecte culturale pretenţioase, care să răspundă avidităţii de cunoaştere a elevilor. O altă schimbare a fost introducerea cursurilor de vacantă, în primul rând pentru familiile care, din motive organizatorice, nu reuşeau să vină la întâlnirile săptămânale.
Ritmul de evoluţie a copiilor a fost şi ritmul de schimbare a ofertelor şi organizării şcolii. Când primii noştri elevi au intrat în anul de examene la şcoala germană, am relaxat programul pentru această grupă de vârstă, oferindu-le o oază de prietenie, cu activităţi pe care nu le puteau găsi în altă parte”, explică Despina Leonhard.

Mihaela Zamfirache

Şcoala Românească din Augsburg anunță începerea de noi activități

STUDIU – România, țara cu cei mai fericiți copii din lume