Sari la conținut

Record obţinut de un român în Germania: a cules 900 de kg de coasta dracului într-o singură zi

27/04/2015 15:47 - ACTUALIZAT 07/04/2021 08:38

Nemţii o numesc leguma regească, noi îi spunem coasta dracului. Este vorba despre sparanghel. Nemţii au un adevărat cult pentru tulpinile gustoase, fierte 20 de minute în apă cu sare, unt, puţin zahăr şi lămâie, iar apoi servite cu şuncă prăjită sau piept de pui, cartofi fierţi şi sos olandez. Timp de două luni, în mai şi iunie, sparanghelul domină piaţa de legume în Germania.

Sparanghelul mai este denumit şi iepurel, păr, spargă, coasta-dracului, coasta-vrăjmaşului, ragila-pământului, umbra-cu-cului, umbra-iepurelui. Se vinde între 4 -7 euro kilogramul, în funcţie de calitate. Iar calitatea e determinată de mărimea, forma şi frăgezimea legumei.Vârful e preferabil să fie de culoare roz, nu violaceu, iar tulpina cât mai dreaptă şi fără găuri. Atât la plantat, cât şi la scosul din pământ sau sortat, e nevoie de pricepere, rapiditate, concentrare şi condiţie fizică.

În această perioadă, în România, abundă anunţurile de racolare a muncitorilor sezonieri pentru recoltarea de sparanghel, care sună astfel: „Căutăm muncitori necalificaţi la cules sparanghel Germania. Se oferă contract pe 3 luni cu posibilitate de prelungire, cazare gratuită, transport organizat, salariu 900 euro/lună plus orele suplimentare…”.

De foarte mulţi ani, principala forţă de muncă pentru recoltarea de sparanghel e constituită de muncitori din România şi Polonia.

Un român din Germania a intrat chiar şi în cartea recordurilor la culesul sparanghelului. Astfel, în luna mai 2013, Ioan Grigore Oprea, un fost cioban din jud. Suceava, în vârstă de 26 de ani, a stabilit un record neegalat de atunci: a reuşit să adune 900 kg de sparanghel într-o singură zi şi a detronat fostul record de 640 de kg. Tânărul român a fost felicitat de o delegaţie a localităţii Kutzleben.

Cei prezenţi atunci la eveniment au fost de acord în unanimitate că recordul românului este „aproape inuman”. „Un sparanghel are o greutate de 40-50 de grame. La 18 mai, Oprea a strâns aproape 18.000 de bucăţi din „leguma nobilă”. Având în vedere că a lucrat de la 7 dimineaţa până seara la 20, incluzând şi ora de pauză, sunt 1.500 de bucăţi pe oră şi 25 pe minut, deci între fiecare sparanghel a avut o pauză de 2 secunde. aproape inuman.” a declarat unul dintre oficiali, citat de thueringer-allgemeine.de

VIDEO