lebaraz

lebaraz


Rechizitoriul PS Sofian la adresa politicienilor români: «Modul în care interacţionează şi se prezintă persoanele care reprezintă şi conduc Ţara este lamentabil»

{loadposition myposition}

«Politicienii ar fi bine să înţeleagă că au o mare răspundere faţă de Ţara noastră şi de poporul ale cărui destine le cârmuiesc. (…) vom da seama în faţa lui Dumnezeu pentru ce facem cu Ţara noastră. Modul în care interacţionează şi se prezintă persoanele care reprezintă şi conduc Ţara este lamentabil. Ei uită că sunt modele şi că dacă ei se poartă josnic, oamenii simpli, care îi văd, se vor purta şi mai urât.»

PS Sofian: «Dacă te rogi pentru răul vecinului, chiar în cea mai frumoasă biserică, rugăciunea nu e valabilă»

Partea a doua a interviului cu Preasfinţitul Sofian, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei şi Luxemburgului

Preafericitul Părinte Daniel chiar are o vorbă: „Pe român e greu să-l porneşti, că-ndată se opreşte!”

Bisericile ortodoxe româneşti sunt importante puncte de reper ale comunităţii. Oamenii îi prezintă preotului toate problemele lor. Care ar fi “starea comunităţii româneşti”, aşa cum este percepută de preoţi? Cu ce probleme se confruntă?

«Aş zice că parohiile ortodoxe sunt principalele puncte de reper ale comunităţiilor noastre româneşti în diasporă, care au o activitate la care creştinul poate lua parte permanent şi care se adresează omului în integralitatea lui, ajutându-l să se descopere, să se înţeleagă pe sine şi destinul său – personal şi colectiv –, să depăşească greutăţile cu care se confruntă, să-şi găsească drumul în viaţă.

„Starea comunităţii româneşti” reprezintă starea românilor în general, cu părţi pozitive şi negative, la care aici în diasporă se mai adaugă, sau se observă mai pregnant unele din ele. Între laturile pozitive aş enumera: o raportare mai caldă a oamenilor unii la alţii – vezi şi ospitalitatea noastră tradiţională -; inteligenţă şi disponibilitate pentru muncă, calităţi care-i şi mână pe români în străinătate şi-i ajută să poată rezista în competiţia deloc uşoară cu localnicii sau cu alogeni cu aceleaşi căutări; o mai mare coeziune familială, care-i şi determină să-i ajute pe cei rămaşi acasă; spiritul de jertfă prin care la noi s-a ridicat tot ce avem frumos.

Practic, întreaga noastră istorie se bazează pe jertfa unor oameni care s-au dedicat unor idealuri. La fel şi acum în diasporă: Comunităţile noastre iau fiinţă în primul rând pe baza jertfelniciei unor preoţi şi a unor credincioşi dispuşi să reununţe la comoditatea, le interesele lor pentru binele şi propăşirea întregii comunităţi.

Dintre aspectele negative aş aminti în primul rând o lipsă de grijă, o prea mare instabilitate referitoare la propria identitate, indiferenţa faţă de comunităţile noastre, faţă de oamenii cu care prin voia lui Dumnezeu împărtăşim acelaşi destin, aceaşi credinţă, aceaşi moştenire, un duh de dezbinare cu bazele într-o gândire egoistă şi într-o raportare prea emoţională la viaţa comunitară, astfel că, adesea, cele mai lăudabile iniţiative încremenesc în proiect.

Referitor la asta, Preafericitul Părinte Daniel chiar are o vorbă: „Pe român e greu să-l porneşti, că-ndată se opreşte!” Se vede că atât „Hora Unirii” cât şi „Deşteaptă-te române” sunt expresii ale necesităţi noastre de a depăşi ca popor, de-a lungul istoriei, anumite stări de lucruri negative.»

De multe ori oamenii caută la biserică şi sprijin concret, cum ar fi sprijin pentru găsirea unui loc de muncă. Ce poate face Biserica?

«Depinde de la caz la caz. Mulţi ar transforma-o – pe ea şi pe slujitorii ei – într-o societate care mijloceşte locuri de muncă, ori menirea ei principală este alta. Preoţii noştri adeseori lucrează şi ei pentru a-şi asigura propria existenţă şi nu au posibilitatea fizică de a putea face ceva în acest sens.

Apoi, ca preot poţi face anumite recomandări, cu cea mai bună intenţie şi curată conştiinţă, iar ulterior, deoarece oamenii pe care i-ai pus în legătură se înşală sau se exploatează unii pe alţii, ţi se aduc reproşuri tot ţie, cel care i-ai pus în legătură. Astfel, cred că cel mai bun lucru pe care-l poate face Biserica este să cultive conştiinţa oamenilor, astfel ca ei să se ajute unii pe alţii atunci când se întâlnesc şi-şi cunosc nevoile.

Bineînţeles că în cadrul comunităţilor parohiale se pot crea – şi există de fapt – asociaţii de diferite tipuri, în cadrul cărora românii să aibă şi un cadru de întrajutorare, dar esenţială rămâne cultivarea modului de gândire şi viaţă; altfel, în absenţa unui duh de respect şi iubire creştină, toate rămân sortite eşecului.»

S-au înmulţit cerşetorii români în Germania, iar autorităţile germane încep să ia măsuri drastice contra cerşetoriei agresive şi a reţelelor organizate. Ce faceţi, ca biserică, în legătură cu acest fenomen?

«Nu prea avem ce face, decât să lăsăm autorităţile să-şi facă treaba şi să nu încurajăm noi fenomenul, crezând că am ajuta oamenii din aceste reţele, care cunosc bine arta manipulării. În mai multe oraşe din Germania avem diferite moduri de conlucrare cu autorităţile în acest sens.

Noi, la München, avem şi o asociaţie cu caracter caritativ: „Sf. Vasile cel Mare – ajutorul aproapelui”. Prin intermediul ei colaborăm cu asociaţia Caritas locală, susţinem – şi financiar – un program al acesteia: „Bilden statt Betteln (educaţie contra cerşitului).

Prea multe însă nu putem face. Cei care amplifică acest fenomen al cerşetoriei nu vin la Biserică în calitate de creştini, ci doar să cerşească, chiar dacă se prefac adeseori că se roagă. Ajuţi unul, ai duminica viitoare cinci. Îi ajuţi şi pe ei, vin şi mai mulţi. Ce poţi să faci atunci? Eventual să priveşti castelele înălţate din bani obţinuţi din cerşit în România…»

Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni a solicitat bisericilor estimări cu privire la comunităţile româneşti din fiecare ţară. Aţi reuşit să transmiteţi estimările din Germania?

«Nu am prea mare încredere în aceste estimări, deoarece constat mult subiectivsm în ele.» CASETA

“După 1989, s-a urmărit o propăşire egosită, adeseori lacomă şi dispreţuitoare, individuală sau de grup restrâns, şi au fost neglijate interesele poporului”

Se apropie campania electorală din România. Oficial biserica nu se implică, dar permanent politicienii caută să obţină sprijinul clerului. Ce relaţie aveţi cu politica românească? Este bine ca oamenii să meargă la vot?

«Biserica Ortodoxă Română a luat decizia de a nu se implica în politică deoarece ea îi cuprinde pe toţi românii, nu doar pe cei aparţinători unui partid sau altuia, însă bineînţeles că urmărim cu interes ce se întâmplă. Este firesc şi faptul că politicienii caută sprijinul clerului, cum îl caută pe al tuturor celor care le-ar putea aduce voturi.

Poziţia noastră este aceea de a-i îndemna pe toţi oamenii – politicieni sau simpli cetăţeni – să-şi asume responsabil calitatea pe care o au. Politicienii ar fi bine să înţeleagă că au o mare răspundere faţă de Ţara noastră şi de poporul ale cărui destine le cârmuiesc. Din păcate, vedem că şansa libertăţii obţinută în 1989 a fost prea adesea prost folosită; şi de politicieni şi de popor.

Pentru că s-a urmărit o propăşire egosită, adeseori lacomă şi dispreţuitoare, individuală sau de grup restrâns, şi au fost neglijate interesele poporului, ale oamenilor în general, ale tinerilor, ale copiilor, ale bolnavilor şi bătrânilor, astfel că rezultatul îl vedem cu toţii: oamenii sunt nevoiţi să plece încotro văd cu ochii, pentru că în Ţară nu mai pot trăi.

Este groaznic şi sigur vom da seama în faţa lui Dumnezeu pentru ce facem cu Ţara noastră. Modul în care interacţionează şi se prezintă persoanele care reprezintă şi conduc Ţara este lamentabil. Ei uită că sunt modele şi că dacă ei se poartă josnic, oamenii simpli, care îi văd, se vor purta şi mai urât. În aceste condiţii şi manifestarea dreptului democratic al votului este foarte dificilă; deoarece adeseori se alege doar răul mai mic, când ar trebui să se aleagă o cale a binelui.»

 Mulţi români se simt izolaţi şi derutaţi în Germania, unde limba şi mentalitatea sunt complet diferite de cele de acasă. Cum evaluaţi fenomenul emigraţiei în masă a românilor?

«Da, mulţi oameni vin încoace din disperare şi sunt foarte puţin pregătiţi pentru a putea face faţă condiţiilor de aici. Limba este foarte diferită şi dificil de învăţat, mai ales la o vârstă înaintată, mentalitatea este diferită.

Pentru cei care vin cu un contract, având o pregătire, este mai uşor. Aş recomanda cui vrea să vină încoace să nu se avânte înainte de a avea certitudinea că va avea unde să lucreze. Şi să nu se bazeze pe intermediari necunoscuţi sau pe prieteni nesiguri. Am întâlnit destule eşecuri.

Cine doreşte să rămână aici pe termen lung este bine să aibă minime cunoştinţe de limbă, deoarece în absenţa acestora va rămâne în afara a tot ce se petrece în jurul său, iar pe termen lung acest lucru este greu de suportat.

O chestiune serios aranjată însă poate să funcţioneze bine şi sunt mulţi români care şi-au făcut un rost aici şi au o situaţie foarte bună. Aş recomada tuturor să nu uite ceea ce sunt.

Avem cu toţii o moştenire, avem o matrice existenţială şi ne găsim împlinirea în conformitate cu acestea. Dacă nu ne cultivăm sau dacă ne tăgăduim identitatea, mai devreme sau mai târziu vom suporta consecinţele. Cei care au o şansă pozitivă ar fi bine să nu-i dispreţuiască, să nu-i uite pe cei mai puţin norocoşi.

Spunea Părintele Iustin Pârvu că adesori, vara, stranierii merg în Ţară epatând cu maşini luxoase, iar oamenii se lasă păcăliţi de ei, vâzând maşinile, dar nebăgând de seamă cearcănele pe care le au la ochi cei care se laudă cu ele şi care poate le-au luat pe împrumut

Pentru Ţara noastră plecarea atâtor oameni pregătiţi, a atâtor braţe de muncă, este o mare pierdere pe termen lung. O hemoragie umană provocată de o adeseori deficitară chivernisire a Ţării. Şi cred că este datoria noastră a tuturor, nu doar să căutăm vinovaţi externi pentru starea de fapt, ci să facem tot ce putem pentru această Ţară.

Ea – pământul acela, oamenii aceia, tot ce viază acolo – este mama noastră, care ne-a născut şi ne-a crescut, aşa cum i-a fost cu putinţă, de care trebuie să purtăm de grijă când este neputincioasă. Ţara noastră suntem şi noi înşine, cei de acolo şi de aici din străinătate. Şi Ţara noastră trăieşte, respiră, creşte în Biserica noastră, acolo unde s-a şi plămădit.»

Sorin Cehan