Sari la conținut

Cătălin Ilea, Universitatea de Arte din Berlin, printre cei mai importanţi violoncelişti ai Europei

05/12/2015 18:00

Unul dintre cei mai importanţi violoncelişti ai Europei este Cătălin Ilea, un român stabilit în Germania în urmă cu aproape 40 de ani. A plecat într-un turneu, însă a hotărât să nu se mai întoarcă. N-ar fi vrut să-şi părăseasca ţara, însă era singura soluţie de a progresa fără a fi condiţionat de carnetul de membru de partid. Sute de studenţi din toate colţurile lumii sunt acum pregătiţi de profesorul Cătălin Ilea, la Universitatea de Arte din Berlin.

Cătălin Ilea se numără printre cei mai importanţi violoncelişti ai Europei.

A obţinut premii la concursuri internaţionale importante şi are participări la nenumărate turnee pe scene celebre ale lumii. A studiat în România, dar a ales exilul încă din 1977. Aşa a simţit că se poate exprima ca artist.

Cătălin Ilea a fost solist al orchestrei Wuppertaler Sinfoniker şi al Filarmonicii Hungarica. Este şi profesor la Universitatea de Arte din Berlin, statut pe care îl poate păstra şi după pensionare.

În viață de multe ori ai de ales un lucru sau altul. O iau în stânga sau o iau în dreapta. (…) Ei bine, pentru mine, în situația mea și în condițiile mele, aș spune că n-a existat o doua variantă.

Departe de România, Cătălin Ilea nu şi-a uitat ţara: revine acasă pentru concerte, dar mai ales promovează valorile naţionale în străinatate.

Este unul dintre cei mai recunoscuţi specialişti în opera lui George Enescu.

Am cântat pentru prima dată aici Octetul de Enescu. Eu am rugat colegii mei, profesori la universitate, să cânte piesa. S-au uitat la note. Vai! Noi avem, muzicanţii, avem o glumă: „Am deschis-o şi am închis-o repede” când sunt multe note, când ai negru… Am cântat-o şi, după concert, au venit la mine şi mi-au mulţumit că au avut ocazia să facă cunoştinţă cu piesa asta genială (…) şi de atunci piesa se cântă în fiecare an la Filarmonica din Berlin.

Cătălin Ilea a crezut în şansa lui. Asta îi sfătuieşte şi pe tinerii de azi. O șansă primește fiecare, ba chiar și a doua şansă. Să fii întotdeauna pregătit (…) Du-te, încearcă, încearcă, încearcă peste tot!

sursa: TVR