Sari la conținut

Și nemții trag țepe: Cum au fost păcălite mai multe firme din Suceava de o companie din Hamburg

19/09/2017 14:10 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:27

Mai multe firme din judeţul Suceava au fost înşelate cu câteva sute de euro de o companie din Germania, care le-a trimis facturi pentru servicii care nu au fost comandate niciodată.

Seriozitatea şi corectitudinea germană sunt combătute de o firmă cu sediul în oraşul Hamburg, din Germania, care a trimis adrese către mai multe companii din judeţul Suceava, prin care li se solicită anumite informaţii, după care acestea se trezesc că au de plătit facturi de câteva sute de euro.

Atenţionarea cu privire la modul în care operează firmă din Germania a fost făcută de conducerea Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Suceava, care a semnalat practicile frauduloase folosite de societatea DAD – Deutscher Adressdienst GmbH, cu sediul în Alter Wall 65, 20457 Hamburg, Germania.

Preşedintele executiv al CCI Suceava, Lucian Gheorghiu, a explicat că printr-o adresă aparent administrativă, firma germană a contactat în ultima perioadă mai multe companii sucevene, solicitând, tot în aparenţă, verificarea unor date de contact. Lucian Gheorghiu a arătat că de cele mai multe ori în adresa trimisă din Germania aceste date sunt scrise greşit, tocmai pentru a forţa un răspuns din partea celor care primesc adresa.

Mai mult, el a precizat că pentru a da un plus de credibilitate adreselor trimise, firma germană se foloseşte de însemnele Uniunii Europene, iar în scrisori se precizează faptul că datele companiilor sucevene vor fi folosite pentru a fi înscrise într-un catalog la nivel european pe diverse domenii de activitate.

 

Oferta care iniţial pare a fi gratuită se transformă într-o factură de 771 de euro

Preşedintele executiv al CCI Suceava a mai adăugat că informaţiile prezentate în formularul transmis către firmele sucevene au creat impresia în rândul administratorilor societăţilor că ar fi vorba despre o ofertă gratuită, astfel că aceştia au semnat formularul, l-au ştampilat, după care l-au retrimis în Germania.

În realitate, însă, după furnizarea datelor de contact solicitate, societatea contactată din Germania afla că în realitate formularul completat şi transmis către societatea DAD – Deutscher Adressdienst GmbH era o comandă deghizată, în urma căreia primea o factură de aproximativ 771 de euro. Dându-şi seama că au fost înşelaţi, toţi cei care au trimis formularele în Germania au încercat fără succes să renunţe la contractul transmis către compania germană.

”Încercările ulterioare de retragere din contract au fost categoric refuzate, iar în situaţia refuzului achitării sumei facturate, firma germană iniţiază proceduri agresive de recuperare debite. Atragem atenţia tuturor firmelor din judeţ ca, în situaţia în care vor primi notificări din parte firmei germane DAD – Deutscher Adressdienst GmbH, să nu dea curs acestora şi să nu transmită datele solicitate”, a spus Lucian Gheorghiu.

În acelaşi timp, preşedintele executiv al CCI Suceava a mai precizat că firmele afectate sunt avertizate să nu plătească suma solicitată, să nu furnizeze datele cardului de credit firmei germane şi să sesizeze poliţia, recomandarea fiind inclusiv să transmită o adresă de refuz a plăţii.

Un cunoscut psiholog român a luat țeapa vieții lui în Germania. De la o simplă mașină second hand s-a ajuns la anchete și avocați