lebaraz


transfer720
web-romania02_726x88

Milioane de ouă cu conținut mare de insecticid, oprite de la vânzare în Germania

eggs_deGermania s-a mobilizat joi pentru a înăbuși din fașă o criză alimentară, retrăgând de pe piață sute de mii de ouă contaminate cu o substanță toxică, fipronil, și importate în principal din Olanda, relatează AFP.

Lanțurile germane de supermarketuri, de la Lidl la Rewe, au pus capăt comercializării ouălor infectate. Un sistem de codificare alfanumerică permite identificarea loturilor care trebuie retrase din rafturi. Consumatorii care au cumpărat ouă din loturile în cauză înainte ca ele să fie retrase de la vânzare sunt invitați să consulte portalul www.lebensmittelwarnung.de pentru a vedea dacă ele sunt sau nu sigure pentru consum.

O “conferință telefonică de criză” a avut loc joi între mai multe regiuni ale Germaniei și guvernul federal german, a anunțat ministrul agriculturii, Christian Schmidt (CSU), la radio. Acesta va susține joi seara un briefing de presă la Berlin, notează AFP.

Miercuri, organismul german KAT, care îi are printre membri pe principalii producători de ouă din Germania și din țările limitrofe, a anunțat că 100 de crescătorii din Olanda au utilizat substanța toxică și au trebuit închise, cărora li se adaugă patru în Germania și una în Belgia.

La originea acestei crize sunt crescătorii de păsări din Olanda care au recurs la Chickfriend, o societate specializată în eradicarea paraziților. Această societate ar fi utilizat un produs pe bază de plante, Dega 16, contaminat cu substanța activă din mai multe insecticide, fipronil, produs și de firma germană BASF.

Această moleculă, utilizată în mod obișnuit în produsele veterinare împotriva puricilor, acarienilor și căpușelor, este interzisă în tratarea animalelor destinate consumului, precum păsările.

În mare cantitate, fipronilul este considerat “moderat toxic” pentru om de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS). El este periculos pentru rinichi, ficat și tiroidă, a precizat organismul olandez însărcinat cu securitatea alimentară și sanitară, NVWA, informează Agerpres.


ortelsettembre3

wink