lebaraz

lebaraz


MAE: Alocaţiile pentru copii trebuie plătite tuturor lucrătorilor europeni

Ministerul Afacerilor de Externe (MAE) a reacţionat după ce primari din Germania au avertizat asupra creşterii numărului beneficiarilor de alocaţii pentru copiii nerezidenţi ai cetăţenilor europeni, inclusiv români, scrie Adevărul.

Ministerul Afacerilor Externe a transmis, joi noapte, precizări referitoare la avertismentul unor primari din Germania cu privire la alocaţiile pentru copiii nerezidenţi ai cetăţenilor europeni, inclusiv români, arătând că România susţine ferm exercitarea libertăţii fundamentale de circulaţie în cadrul Uniunii Europene, iar aceasta este sprijinită de respectarea principiului nediscriminării între cetăţenii europeni şi, concret, de factori precum accesul egal al lucrătorilor la beneficiile sociale corelative muncii prestate sau protecţia împotriva nerespectării legislaţiei aplicabile.

“Astfel, apartenenţa la Uniunea Europeană obligă statele membre să asigure un tratament corect, echitabil şi nediscriminatoriu pentru toţi cetăţenii europeni. Conform Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), lucrătorii europeni au dreptul de a se stabili şi lucra în oricare alt stat membru decât cel ai cărui cetăţeni sunt, beneficiind de avantajele sociale ale ţării de reşedinţă în aceleaşi condiţii ca şi resortisanţii acelei ţări, fără nicio discriminare bazată pe cetăţenie. Mai mult, în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene s-a statuat în mod constant că regula egalităţii de tratament prevăzută în TFUE şi în Regulamentul 492/2011 interzice nu numai discriminările evidente pe motiv de naţionalitate, ci şi orice forme disimulate de discriminare care, prin aplicarea altor criterii de diferenţiere, conduc în fapt, la acelaşi rezultat. Alocaţiile pentru copii trebuie plătite tuturor lucrătorilor europeni, indiferent de statul membru din care părinţii provin sau în care copiii se află de fapt”, a transmis MAE.

Ministerul de Externe mai spune că asigurarea unui sistem eficient şi echitabil de punere în practică a libertăţii fundamentale de circulaţie reprezintă un obiectiv fundamental, urmărit consecvent şi consistent de România atât în cadrul procesului decizional european, cât şi în dialogul cu omologii europeni.

“România lucrează în permanenţă alături de instituţiile europene pentru a se asigura că lucrătorii europeni, şi în mod special cei români, au acces la beneficiile sociale corelative muncii prestate şi se asigură, prin reacţii şi sesizări rapide, ca şi în acest caz, că drepturile oferite de legislaţia europeană sunt pe deplin respectate. Reamintim faptul că încă de anul trecut, la iniţiativa ministrului delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, centrul SOLVIT a fost relansat, oferind posibilitatea tuturor celor interesaţi să contacteze acest serviciu, prin intermediul numărului TELVERDE 0800 672 507 (disponibil din orice reţea naţională) sau a numărului +40 374 300 270 (apelabil din străinătate), respectiv prin intermediul e-mailului solvit@mae.ro şi să beneficieze de suport atunci când consideră că drepturile dobândite prin calitatea de cetăţean al Uniunii Europene au fost încălcate într-un alt stat membru”, a mai transmis MAE.

Numărul străinilor care încasează alocaţii pentru copii din partea guvernului german a crescut cu 10,4% în 2018, conform datelor publicate joi de Ministerul de Finanţe. Astfel, în iunie 2018 au primit alocaţii 269.336 de copii care locuiesc în afara Germaniei, în ţări membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European.

Unele autorităţi locale au reacţionat în urma acestor date statistice şi au atras atenţia că cetăţeni din state est-europene mai sărace ale UE, între care România, sunt atraşi în Germania de promisiunea unei prosperităţi pe care nu o pot avea acasă.

“Guvernul federal a adormit la cârma acestei probleme şi trebuie să reacţioneze în sfârşit la faptul că există persoane care fug de sărăcie în Europa. Avem în prezent în jur de 19.000 de persoane din România şi din Bulgaria care locuiesc la Duisburg, majoritatea membri ai minorităţilor romă şi sinti. În urmă cu şase ani, în 2012, aveam numai 6.000”, a spus pentru DPA primarul din Duisburg, Soeren Link.

El a vorbit despre organizaţii infracţionale de trafic specializate în oferirea de acces ilegal la sistemul social guvernamental pentru imigranţi care de multe ori revin în ţările de origine la scurt timp după ce au devenit formal rezidenţi în Germania.

Cotidianul Die Welt a estimat recent că fraudele cu alocaţiile pentru copii comise de către grupări infracţionale din Europa de Est îi costă pe contribuabilii germani peste 100 milioane de euro anual.

Percheziții în Germania și România pentru destructurarea unei rețele de trafic de persoane și fraude cu ajutoare sociale