Sari la conținut

Indignare la Madrid: Suporterii olandezi umilesc mai multe cerșetoare din România

16/03/2016 13:08 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:34

Imaginea României, din nou călcată în picioare.

Spectacol umilitor, marți, 15 martie, în Plaza Mayor din Madrid. Protagoniști, câteva cerșetoare românce, de etnie romă, care se aflau în zonă, și suporterii PSV Eindhoven, scrie ziarul spaniol El País.

Olandezii, strânși pe la terasele din Plaza Mayor, pentru a viziona partida cu Atletico Madrid, din Liga Campionilor, le aruncau monede cerșetoarelor.

Din imagini se poate vedea cum olandezii se amuză, aruncându-le bani și mâncare pe jos, în timp ce femeile se împing una pe alta, pentru a aduna monezile și resturile azvârlite în batjocură.

După fiecare monedă aruncată, olandezii strigă: OLE!

Imaginile au fost publicate cu genericul „Suporterii olandezi aruncând monezi refugiatelor siriene”. Toată lumea ştie însă de unde vin cerşetoarele, şi asta se vede din comentariile la video. Chiar un arab a comentat:

Haytham Allam: „These are Romanians Gypsies not Syrian, it’s very obvious from their look”

Mai mulţi spanioli s-au arătat indignaţi de batjocura suporterilor olandezi.