Sari la conținut

Iarnă de aprilie: Germania, luată prin surprindere de o ninsoare neașteptată

19/04/2017 12:17 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:29

Dacă în România abia vine frigul, pe alții i-a lovit deja. O neașteptată ninsoare de aprilie s-a abătut asupra Germaniei.

A nins la Berlin și la Munchen, iar temperaturile au scăzut considerabil față de săptămâna trecută, când germanii se bucurau de un soare strălucitor. Ninsorile și-au făcut apariția și în regiunile mai înalte din estul Croației.

ninsoare de aprilie

Ninsorile s-au abătut asupra regiunilor din sudul și estul Germaniei, anunță ProTv. La Berlin și Munchen, pietonii și-au scos paltoanele și gecile și au apelat la umbrele pentru a se proteja de fulgii neașteptați. În parcuri, ninsoarea s-a așternut într-un strat imaculat, loc numai bun de joacă pentru copii și patrupedele scoase la plimbare.

„Nu am fost surprins de vremea rea. Mă așteptam la frig, însă nu la zăpadă„, spune un bărbat.

Ninsoarea a îngreunat și mai mult traficul încărcat de sărbători, iar pe autostrada 45 s-a format o coadă de mașini care s-a întins pe aproape zece kilometri. Meteorologii au avertizat că, pe timpul nopții, temperaturile vor scădea sub limita înghețului.

A nins și în estul Croației, iar zăpada s-a depus într-un strat de câțiva centimetri în zonele de deal și de munte. Pe o autostradă utilajele au intervenit în forță pentru a menține carosabilul curat.

Grija cea mare provocată de noua ninsoare este acum pentru pomii în floare și pentru culturi, în condițiile în care meteorologii anunță că vremea rea va continua, în ambele țări, până la sfârșitul săptămânii.

Panică la Berlin: Zeci de mașini, împinse de apele formate de vremea nemiloasă

Justiţie la München: 10.000 de euro, daune din cauza viespilor