Sari la conținut

Premieră: Doi bărbați născuți în Germania vor fi expulzați de autoritățile germane

22/03/2017 11:16 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:29

Autoritățile germane au anunțat miercuri dimineața că, în premieră, doi bărbați născuți în țară vor fi expulzați, ai căror părinți erau cetățeni străini.

Este vorba de doi tineri de origine algeriană și nigeriană, care au fost arestați luna trecută pentru pregătirea unui atentat terorist în Germania, anunță ProTv.

Polițiștii au descoperit o armă și un drapel al Statului Islamic în apartamentele celor doi tineri din Gottingen, un oraș universitar situat în apropiere de Hanovra.

Doi bărbați nascuti in Germania, expulzați de autoritățile germane

Deși cei doi bărbați nu au fost niciodată puși sub acuzare, aceștia sunt suspectați că pregăteau un atentat terorist în Germania.

Autoritățile au renunțat să-i aducă pe suspecți în fața justiției, tocmai pentru că nu au reușit să stabilească în mod cert că există intenția comiterii unui atentat terorist, dar cei doi tineri sunt considerați prea periculoși pentru a fi eliberați în societate.

Ministrul de Interne din Saxonia Inferioară, Boris Pistorius, a declarat că expulzarea celor doi tineri va avea loc cât mai curând posibil, cu siguranță până la jumătatea lunii aprilie.

Autoritățile germane poartă deja discuții în acest sens cu Nigeria și Algeria, iar cei doi suspecți nu vor mai putea să intre vreodată în Germania.

Nu există informații despre posibilitatea suspecților de a lansa un apel împotriva expulzării.

Germania stabilește cetățenia unei persoane în funcție de naționalitatea părinților și de localitatea de naștere.

Se închide robinetul: Merkel renunță la politica brațelor deschise. „Legile țării contează pentru toată lumea la fel. FĂRĂ EXCEPȚII!”

Atentat plănuit în Germania: Poliția din Chemnitz a mai reținut un suspect