Sari la conținut

Copii și bătrâni, exploatați de „Patroană” în Germania

27/05/2016 05:33 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:33

O femeie în vârstă de 47 de ani, care a obligat zeci de persoane, între care copii şi bătrâni, să cerşească în mai multe ţări europene, a fost prinsă ieri, de polițiști la Brașov. Individa fusese condamnată în lipsă, în 2012, la șase ani de închisoare.

Rozalia Aldea, zisă și ”Patroana”, alături de alţi cinci interlopi, face parte din clanul Ciurar din localitatea brașoveană Vlădeni care a dezvoltat una dintre cele mai mari reţele de trafic de persoane.

Cei şase au fost arestaţi la sfârşitul anului 2002 pentru trafic de copii, bătrâni şi infirmi pe care îi duceau în Polonia, Ungaria, Spania, Germania şi Italia. Aceştia au traficat câteva sute de persoane, pe care le-au ţinut în mizerie şi teroare, obligându-le să cerşească. În 2003, Curtea de Apel Braşov i-a pus în libertate, iar aceștia au fost judecaţi în stare de libertate. Aceștia au fost condamnați, până la urmă, în 2012, însă femeia a reuşit să stea ascunsă de oamenii legii.

Proxeneți români care traficau tinere în Germania, prinși în urma unor percheziții

În urmă cu două zile, însă, polițiștii Serviciului Investigații Criminale din Braşov au organizat mai multe acțiuni pentru depistarea celor pe numele cărora instanțele de judecată au emis mandate de executare a pedepsei cu închisoarea.

”Polițiștii au capturat în municipiul Brașov o persoană de sex feminin de 47 ani, care are de executat șase ani închisoare pentru trafic de persoane, în baza unui mandat emis de Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, în data de 25.10.2012”, a spus Liviu Naghi, purtător de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, citat de Monitorul Expres, potrivit cotidianului Libertatea.

 Dosarul liderului grupării specializate în trafic de persoane în Germania, redeschis

Mafia cerşetorilor români din Stuttgart, primarul le-a interzis dormitul şi urinatul în parc. Apelul poliţiei: «Nu le mai daţi de pomană!»